31 august 2010

Scurta istorie a pastelor




Pasta proaspete, uscate, simple, cu ou, umplute, pasta, aceasta fiind forma de plural in italiana, sunt mancarea regina a Italiei.



Cel mai des intalnite sunt pasta uscate, pasta secca, aproximativ 80% in Italia si probabil mai mult de 90% la noi, e fabricata traditional din apa si faina de grau dur, asa ca asta trebuie sa cautati pe etichetele pastelor atunci cand le cumparati.


Pasta de calitate, isi mentin forma la fiert sau copt si de aceea este atat de important ce fel de pasta cumparam.
Pasta de productie artizanala au o uscare lenta si sunt trase in forme prin sita de bronz, ceea ce confera o mai mare rugozitate produsului finit. In acest fel pasta, dupa ce este fiarta “al dente” adica nu complet fiarta, ci un pic cruda se va imbiba cu o cantitate mai mare de sos decat o pasta obisnuita.




Cuvantul “pasta” provine cel mai probabil din limba greaca si inseamna “faina amestecata cu lichid” si nu i se poate atribui cuiva anume prima mixtura de apa cu faina pentru uz alimentar, dar este clar ca undeva in antichitate cineva a facut aceasta mixtura poate doar si pentru ca faina sau graul era mai dificil de conservat o lunga perioada de timp.

Desi se crede ca Marco Polo a adus cu el pastele din China, exista atestari documentare mult mai devreme ; de exemplu un document notarial de la 1279 cuprinde in lista averilor personale “una cestella piena di maccheroni” iar acum ca prin macaroane in zona de sud a Italiei se intelegeau pastele umplute gen ravioli de astazi iar in zona de nord prin macaroane se intelegea orice tip de pasta, asta este doar o chestiune de amanunt.



Horatiu si Cicero vorbesc si ei despre pasta, in lucrarile lor, cu mai bine de 100 de ani inainte de Cristos, asa ca nu este o aroganta este o realitate faptul ca pasta sunt italiene!


Cert este ca pasta este un produs national italian care a cucerit lumea intreaga datorita gustului, varietatii modalitatilor de preparare si a usurintei prepararii .

Valori nutritionale pentru pasta

Tipuri de pasta
Reguli de fierbere
Retete

29 august 2010

Fresh de pepene rosu



Te-ai gandit ce bun ar fi un fresh de pepene rosu rece ca gheata? Ce zici de un breakfast tropical cu un smoothie de pepene rosu, rece alaturi de o cafea neagra si un croaissant?Te-ai gandit ca ai putea face un aperitiv din fresh de pepene rosu si branzeturi pentru masa ta de duminica?

Ai fi vrut sa faci o cura de detoxifiere cu pepene rosu si nu stiai cum sa il iei cu tine la serviciu? Ei bine, pepenele rosu sub forma de fresh rece este bautaura ideala pentru vara, poate fi prinzul tau la serviciu si de ce nu, poate sa surprinda ca si aperitiv alaturi de branza brie si felii de bagheta usor rumenite.

Dificultate-usor
Timp-depinde cat iti ia sa cureti de samburi pepenele
Cost-ieftin in sezon


Ingrediente
  • Pepene verde
  • Ai nevoie de un blender bun sau un robot de bucatarie.

Mod de preparare

Cureti pepenele rosu de coaja si de samburi dupa care il pui in bender sau in robot de bucatarie. Il pui intr-un recipient de sticla, il astupi si il dai la rece ca altfel nu e savuros.

Tips

Este o bautura pentru toata familia!

28 august 2010

Vinete vegetariene umplute



Vinetele, in sezon sunt atat de gustoase! Vinetele vegetariene umplute sunt un fel de mancare delicioasa facuta din ingrediente simple care se pot consuma ca atare sau ca si garnitura la carne.

Dificutate-medie

Timp-60min
Cost-ieftin


Ingrediente
  • 2-3 vinete frumoase
  • 2 ardei grasi
  • 1 ceapa mare
  • 1 morcov mediu dat pe razatoarea mica
  • 2-3 ciuperci mari sau 200-300g ciuperci
  • 100ml ulei extravirgin de masline
  • 400g rosii fara coaja si taiate cubulete
  • Sare de mare
  • Piper proaspat macinat
  • Pentru servire 200g iaurt cremos sau smantana, daca vrei
  • Se poate presara ceva patrunjel proaspat tocat

Mod de preparare

Se spala vinetele, se indeparteaza cotorul si se taie in bucati mari, care mai apoi sa fie umplute, astfel incat o vanata se poate taia cam in 3-4 bucati. Scobiti bucatile de vanata avand grija sa nu spargeti peretii. Intr-o tigaie se pun: ceapa, ardeiul gras, ciupercile, si ceea ce ai scos atunci cand ai scobit vanata, toate tocate.
 Se adauga uleiul si un capac si se tin pe foc pana devin o pasta omogena. Cam 15 min ar trebui sa stea pe foc, dupa care se sareaza si pipereaza dupa gust si cu ajutorul unei linguri se umplu vinetele. Se aseaza vinetele in tava, se adauga cele 400g de rosii cubulete si se da la cuptor la foc mediu cam 30min, pana vezi ca vanata umpluta este facuta.

Tips
Iaurtul cremos se poate amesteca cu cativa fulgi de usturoi pentru mai multa savoare.
Smantana se poate amesteca cu fire de ceapa fina.

27 august 2010

Salata grill


Salata grill este o salata pe care o faci atunci cand faci gratar, pentru ca legumele trebuiesc si ele grillate, dar sunt convinsa ca daca ai un grill bun acasa o poti face pentru ca este foarte gustoasa si usor de facut. Legumele puse pe gratar sunt suculente, dulci si impreuna cu uleiul si otetul balsamic isi lasa un suc delicios care se aduna cu bucatele de paine usor prajita.

Dificultate-simplu

Timp-30 min
Cost-ieftin


Ingrediente

  • O vanata tanara
  • 3-4 ardei capia frumosi
  • Sare de mare
  • Piper prospat macinat
  • 2-3linguri de ulei extravirgin de masline
  • 1-2 linguri de otet balsamic
  • Evident ca poti folosi orice legume de genul dovlecel, zucchini, ceapa verde, ciuperci....

Mod de preparare

Speli vanata si ardeii, tai vanata felii subtiri si le pui pe gratar, le intorci pe ambele parti, pui ardeii pe gratar sa se faca, ii scoti si ii decojesti ca la ardeii copti, ii tai bucati mari. Asezi totul pe o farfurie mare, adaugi un fir de cimbru proaspat, adaugi sare si piper, stropesti cu ulei de masline si otet balsamic.

Tips
Este o garnitura pentru carne la gratar sau poate fi constitui o masa langa felii de paine prajite.

26 august 2010

Supa de pui



Supa de pui este momentul de alint personal sau adresat celor din jurul nostru. Fiecare dintre noi avem supa “noastra” de pui pe care o declaram cu mana pe inima “cea mai buna supa de pui”

Dificultate-foarte usor

Timp-70min
Cost-ieftin

Ingrediente
  • Pui, pentru 2-4 portii de supa, un piept de pui,iar pentru 6-8 portii fierbeti tot puiul
  • O lingurita de boabe de piper intregi
  • 2 morcovi medii
  • 1 albitura
  • 1 ardei capia sau 2 ciuperci mari, intregi
  • O ceapa mica
  • O frunza de dafin
Asta este varianta clasica, pentru ca eu o mai fac cu legume deshidratate, adica :

  • 2 linguri de morcov deshidratat
  • 1 lingura albitura deshidratata
  • 1 lingura de ardei rosu dulce deshidratata
  • o lingurita de ceapa deshidratata
Eu nu folosesc amestecuri de genul “delicat” pentru ca nu imi plac, dar aceste legume sunt pur si simplu deshidratate, pe care le iau de le taraba cu mirodenii din Piata Matache.

  • Taiteii favoriti, cam 100g
  • O legatura de patrunjel proaspat

Mod de preparare

Se pune puiul cat mai intreg posibil, fara a fi taiat in bucati, intr-o oala cu apa rece, care sa il acopere, adauga morcovii, albitura, ceapa, ardeiul capia sau ciupercile, toate curatate, spalate dar intregi, netaiate. Evident ardeiul capia trebuie taiat in 2 pentru a fi curatat, dar restul lasa-le intregi. Se pun la foc mediu, fara capac si se lasa sa se fiarba pentru minimum 60 min, astfel incat lichidul se va reduce la jumatate, carnea se va desprinde singura de pe oase, legumele isi lasa tot gustul si asta va constitui supa ta.

Scoate puiul si legumele pe o farfurie, lasa-le sa se raceasca si tai legumele tale favorite cubulete si le pui in supa. Eu de exemplu, nu pun ceapa, albitura si ardeiul in supa, doar morcovii si ciupercile. Adaugi si carnea de pui taiata in supa. Pui sare si taitei, amesteci totul si mananci.


Tips

Presara putin patrunjel proaspat taiat. Se consuma calda-calda si este atat o hrana pentru suflet cat si pentru corp.


                              

25 august 2010

Vinete de vara


Vinetele, bine gatite mi se par mie, care sunt o carnivora, cu gustul cel mai apropiat de carne. Pentru ca suntem in plin sezon, propun o mancare usoara de vinete.

Dificultate-medie
Timp-40min
Cost-scazut vara,toamna

Ingrediente

  • 1kg de vinete, asta poate insemna si o vanata mai mare
  • 1 ceapa mare
  • 100-150ml ulei extravirgin de masline
  • 4 rosii medii, fara coaja si taiate cubulete
  • Sare de mare grunjoasa
  • Piper proaspat macinat

Modalitate de preparare

Speli vanata si ii idepartezi cotorul, cu grija ca vei constata ca are ceva spini, dupa care tai cubulete vanata. Te descurci tu, asa ca nu iti mai explic cum!
Cureti ceapa si o tai subtire, nu este nevoie sa o tai fin, dar nu o face nici grosolan. Taie pestisori si arunc-o intr-o oala pe foc potrivit impreuna cu vanata si cu uleiul, pe care il poti pune progresiv. Pune un capac si din cand in cand amesteca pentru ca se poate lipi destul de usor. Eu nu am adaugat apa pentru ca nu este nevoie, ca pentru asta folosesc capacul si rosiile pe care le adaugati decojite si taiate cubulete. Adaugati sarea, piperul proaspat macinat dupa gust.


Tips
Vinete asfel preparate pot fi o mancare vegetariana, garnitura la un preparat de carne sau un antipasti daca este pus pe crackers sau pe o paine prajita si ornata cu ceva partunjel. Merge foarte bine si cu un iaurt cremos simplu sau in care poti adauga niste fulgi de usturoi, nu mult, doar cat sa-i dea aroma.

Cartofi taranesti



Pentru ca azi am gasit in frigider o bucata de sunculita ardeleneasca, afumata exact atat cat trebuie, sarata cat sa nu-ti pice greu, m-am gandit ca as putea face niste cartofi taranesti, cartofi care sa imprumute din gustul si mai ales aroma sunculitei.




Dificultate-trebuie sa te chinui putin sa gasesti sunculita buna si putintel afumata

Timp-40min
Cost-scazut




Ingrediente


  • 100g sunculita buna, afumata, dar daca nu ai bacon-ul poate fi o alegere buna
  • 700g cartofi curatati
  • Sare de mare grunjoasa
  • Piper proaspat macinat
  • Facultativ- 1lingura de ardei dulce uscat sau 1 lingura de frunze uscate de rozmarin




Mod de preparare


Se curata cartofii, se pun la fiert in apa care clocoteste cu 2 linguri de sare grunjoasa, ca la paste si se lasa pana sunt facuti. Se scurg bine de tot intr-o strecuratoare, se taie sunculita felii subtiri si apoi bucati late de macar 1cm si se arunca printre cartofi. Se stropesc cartofii cu putin ulei aromat, adica ulei cu usturoi, cu ardei iute sau cu busuioc, se presara cu piper si se da la cuptor la temperatura mare 15 min, ca sa se rumeneasca sunculita.Poti lua reteta de ulei aromat cu ardei iute de aici.

Nu ii mai trebuie sare deoarece cartofii au fiert in apa sarata.

Tips


Se mananca fierbinte cu o salata verde sau muraturi dar poate fi si o garnitura la o friptura.

24 august 2010

Rechin aperitiv




Acesta este un aperitiv-antipasti Smart Gourmet: simplu, usor de facut si delicios!

Daca te intalnesti in supermarket cu un file de rechin afumat, nu-l ocoli, ca doar nu te musca! Il iei acasa, il feliezi fin, mai cumperi 2-3 lamai si ai un finger food interesant!
 
 Dificultate-nu-ti da degetele pe razatoare, in rest te descurci

Timp-10 min
Cost-medium

Ingrediente
  • Crackers, sau felii de paine prajita,diverse dimensiuni
  • 100-150g file de rechin afumat, se gaseste in supermarket, nu-ti face probleme
  • Coaja rasa de la 2 lamai
  • 2-4 linguri de maioneza
  • Cam 10 felii subtiri de lamaie, taiate cubulete
  • 2 fire de telina verde din import, nu cea romaneasca ca nu are acelasi gust

Mod de preparare

Speli lamaile cu buretele de vase, le stergi cu un prosop de hartie, le dai pe razatoarea mica si ai grija la degetele. Intinzi maioneza pe crackersi, pe care eu ii rup in diverse forme sau marimi. Tai felii fine fileul de rechin afumat, il presari pe crackersi, presari putina coaja de lamaie, cateva cubulete de felie de lamaie si gata! Arunci cateva feliute de telina, taiate fin casa ai si ceva verde pe platou. Party-ul poate incepe!

Tips

Poti face un platou cu diverse preparate de peste, in combinatii interesante, iar asta este un preparat interesant si usor de facut.

                                           

22 august 2010

Salata simpla colorata



Care este oare cea mai simpla, delicioasa si frumoasa salata ???? Salata pe care o propun este frumoasa, s-ar putea sa placa mult copiilor doar pentru ca este facuta cu ingrediente proaspete, bune si micute.

Dificultate-simplu

Timp-10min
Cost-mediu


Ingrediente

  • Rosii cherry, cam 250-300g, mie imi plac cele galbene in forma de para
  • 150g masline kalamata
  • 200g din branza preferata, eu am ales o branza telemea proaspata de oaie
  • 2-3 linguri de ulei de masline extravirgin
  • Sare de mare
  • Piper proaspat macinat

Mod de preparare

Spalati rosiile, taiati branza preferata in cubulete, aruncati maslinele si amestecati totul adaugand sare, piper si stropiti cu un pic de ulei de masline extravirgin.
Tips

Salata asta este delicioasa, colorata si asezoneaza orice mancare. Poate fi o masa in sine sau poate constitui o garnitura pentru gratar sau carne preparata in alt fel.

21 august 2010

Pui aromat si infuriat


Carnea de pui este o carne usoara, versatila si indicata tuturor varstelor. Daca iti plac aromele si mananci un pic picant, atunci iti propun acest pui aromat si infuriat.

Un pui aromat si picant, fraged la interior si cu pielea crocanta la exterior.....ce iti trebuie ca sa il pregatesti? Putine mirodenii, ceva vin si o noapte la frigider pentru marinata ta.

 
 
 Dificultate-simplu

Timp-60 min la cuptor si min 10 ore pentru marinat
Cost-mediu

Ingrediente

  • Carne de pui, eu am ales ciocanele

Mirodenii pentru marinata
  • -200ml vin alb sec, eu am ales un Riesling Italian
  • 1 lingura de sare de mare
  • -1 lingura de piper boabe
  • -1 lingura de boabe de mustar
  • -2 catei de usturoi taiati feliute subtiri
  • -3 linguri de ulei de masline extravirgin
  • -un ardei iute, cu tot cu seminte, taiat in lung si apoi feliat

Mod de prepare

Boabele de piper le zdrobesti mai mare intr-un creuzet, sau le impaturesti intr-un servetel gros si bati bine cu ciocanul de snitele. Se pune carnea impreuna cu mirodeniile int-un vas care va fi acoperit si tinut in frigider pana in momentul folosirii.



Daca le lasi de seara pana la pranz a doua zi, poate dimineata le mai intorci pe partea cealalta in marinata, pentru ca nu le acopera.


Dai la cuptor, in aceeasi marinata, intr-un vas acoperit cu folie de aluminiu in prima jumatate de ora, dupa care urmatoarele 30 de min, fara, pentru a se rumeni.


Tips
Carnea este foarte frageda, iute si puternic aromata. Marinata fragezeste puiul si il umple de arome asa ca merge cu o salata verde, salata de cruditati sau cartofi natur. Il poti pune si pe gratar nu numai la cuptor.

20 august 2010

Ciorba Bogata


Mie imi place ciorba bogata, cu multe legume, dreasa cu ou si smantana, cu un ardei iute la indemana. Este o ciorba de vara, usor de facut pentru ca avem la indemana toate ingredientele. Se poate consuma rece la fel de bine ca si calda. Este perfecta pentru cei care vor sa se sature cu putine calorii fara a fi supusi eternei frustari a stomacului gol.


Ciorba este o poveste personala si de cele mai multe ori, oricat ai incerca sa faci ciorba dupa o reteta, intotdeauna va avea un anume gust, gust pe care cei apropiati ti-l vor recunoaste intotdeauna.

Dificultate-medie

Timp-45min
Cost-mediu

Ingrediente

  • 4 linguri de ulei de masline extravirgin
  • 1ceapa medie
  • 2 ardei grasi medii
  • 1dovlecel mic
  • 1cartof mic
  • 1 morcov mare
  • 4 linguri de mazare congelata


Pentru ca nu imi place sa folosesc produse de genul “delicat” mai pun:

  • -1lingura de pastarnac uscat
  • -1lingura de morcov uscat, cuburi
  • -1lingura de morcov uscat macinat
  • -1lingura de ardei dulce uscat
  • o mana de taitei lati rupti bucatele
  • un ou
  • cateva linguri de smantana, dupa gust
  • sare de mare grunjoasa


Mod de preparare

Se curata ceapa, ardeii grasi, dovlecelul cartoful, morcovul si se taie cubulete. Se pune uleiul de masline, ceapa, ardeiul, cartoful, morcovul si mazarea congelata intr-o oala de cam 3 l la calit, cu un capac si se lasa sa se caleasca la foc mic. Amesteci din cand in cand cu lingura de lemn si dupa ce s-au calit pui apa atat cat sa acoperi legumele, adaugi amestecul de legume uscate, pui capacul si lasi sa fiarba la foc mic pana cand morcovul s-a fiert. Adaugi cubuletele de dovlecel, pentru ca el fierbe foarte repede, completezi cu apa si lasi sa mai fiarba macar 10 minute, dupa care dai oala jos de pe foc, adaugi un ou batut, patrunjelul tocat si taiteii lati rupti bucatele, nu-i musai sa ai taitei lati, poate fi orice fel de taitel, intamplator astia imi plac mie. Daca vrei, adaugi smantana, daca nu, este foarte buna si fara. Pui sare dupa gust si cam asta este.

Tips
Se poate consuma rece sau calda, in functie de gust si de anotimp. O poti manca cu ardei iute sau doar cu o felie de paine taraneasca. Este delicioasa si foarte bogata, astfel incat satura fara un aport important de calorii fiind perfecta pentru cei care vor sa tina dieta.

17 august 2010

Pui dezmierdat de unt, rozmarin si vin alb sec

Este un fel de mancare simplu de facut, aromat si suav in accelasi timp. Potrivit pentru o cina tarzie sau un pranz frugal, puiul dezmierdat de rozmarin si tavalit in ceva unt si vin alb sec poate fi o schimbare in modul obisnuit de a gati eternele pulpe de pui.

Dificultate-simplu, trebuie sa te uiti prin frigider si sa gasesti ingredientele
Timp-60min
Cost-mediu

Ingrediente
  • 2 pulpe pui spalate, taiate
  • 1 lingurita rozmarin frunze, proaspat sau uscat
  • 50 g unt, adica o felie mai groasa de unt
  • Sare de mare grunjoasa
  • Piper proaspat macinat
  • 100ml vin alb sec
  • Daca vrei poti pune 2 linguri de smantana dulce, sau panna cum ii spun italienii, dar se poate si fara, mai ales daca esti la dieta

Mod de preparare

Speli pulpele, le tai, le pastrezi sau nu pielea, dupa gust, iar eu recunosc ca mi se pare cea mai buna parte a puiului, asa ca am pastrat-o! Le asezi in vasul in care urmeaza sa-l pui in cuptor. Adaugi sare, piper proaspat macinat, rozmarin, 100 ml apa si cei 50g de unt impartita in mod egal intre bucatile de pui.Acoperi cu o folie de aluminiu si dai la cuptor la foc mediu, iar dupa 30 de min scoti folia de aluminiu, adaugi cele 2 linguri de smantana dulce, panna si 100ml de vin alb sec si mai dai la cuptor pentru inca 30 de min, sa se rumeneasca frumos si sa se amestece toate aromele.

Tips

Merge perfect cu o salata verde si un pahar de vin alb rece la un pranz usor sau la o cina tarzie.

12 august 2010

Supa crema de rosii



Supa de rosii este o supa crema densa, aromata, in care dulceata rosiilor se asorteaza perfect cu uleiul de masline si patrunjelul verde. Faptul ca este usor de facut si ca este foarte densa o face perfecta pentru cei care tin dieta.

 Este delicioasa dupa o zi calduroasa.

Este foarte sanatoasa deoarece nu contine decat pulpa de rosii si alte legume, fara alte adaosuri.

Dificultate-ai nevoie de un mixer bun

Timp-40 min
Cost-ieftin

Ingrediente

  • 2kg de rosii coapte
  • 2 ardei grasi
  • 2morcovi
  • 1 pastarnac
  • 1 ceapa mare
  • 1 lingura de zahar
  • Sare de mare grunjoasa
  • Patrunjel verde tocat
  • 2-3 frunze de busuioc proaspat
  • 50ml ulei de masline extravirgin


Mod de preparare

Se curata ceapa, morcovii, albitura si ardeii grasi. Se taie in bucati mari, grosolane si se calesc 1 minut in jumatate din uleiul de masline extravirgin si lingura de zahar. Se adauga rosiile taiate in 4 si curatate de partea verde si se adauga apa pana se acopera toata ingredientele. Se lasa la fiert pana morcovul este fiert, moment in care dai oala jos de pe foc, pui mixerul in functiune astfel incat sa obtii o supa densa iar ingredientele sa fie toate zdrobite complet. Se adauga restul de ulei, sarea de mare, patrunjelul tocat marunt si frunzele de busuioc rupte cu mana.

Tips

Aceasta supa este perfecta rece si cu o felie de paine prajita alaturi.

08 august 2010

Ton cu savoare


Tonul si maioneza, insotite de feliutele de telina verde care sunt aromate si crocante constituie o gustare delicioasa. Merg perfect pe o paine taraneasca dar si pe un cracker fitos. Piperul verde face acest simplu sandwich cosmopolit dar si interesant


Dificultate-cat de dificil poate fi sa faci un sandwich?

Timp-intre 5 si 10 min, depinde cat de foame iti este
Cost- ieftin


Ingrediente
  • O conserva de ton bucati, in apa sau ulei
  • 2 linguri de maioneza
  • O tulpina de telina verde, dar nu de aceasta romaneasca ci luata din supermarket, de import, pentru ca are gust diferit, mai suav
  • Felii de paine, de preferinta de genul paine de tara, un pic prajite, cate 2 de persoana
  • Piper verde


Mod de preparare

Se taie feliile de paine, eventual se prajesc, se acopera cu ton, se adauga din loc in loc niste maioneza, putina doar ca sa ii dea culoare si cremozitate.

Se taie o tulpina de telina feliute subtiri, se arunca din loc in loc pe tartina noastra cu ton, se decoreaza cu piper verde boabe si gata!


Tips

Maioneza si tonul conserva sunt lucruri care nu ar trebui sa lipseasca din frigider pentru ca sunt versatile si in general placute de majoritatea persoanelor fapt ce ne ajuta sa facem o gustare pentru prieteni sau sa improvizam o cina.

06 august 2010

Snitel simplu de pui



   
Snitelul de piept de pui era unul din felurile de mancare cel mai des intalnite in oracolele de cand eram copil, la intrebarea “mancarea favorita” alaturi de cartofi prajiti cu pui, evident! Mai tarziu am aflat ca sunt de mai multe feluri, dar favoritul meu in materie de snitele este in continuare cel crocant la exterior si gustos la interior

Dificultate-medie

Timp-30min
Cost- mediu


Ingrediente

  • Un piept de pui
  • 100g faina
  • 200g pesmet
  • 3albuse de ou
  • Sare de mare grunjoasa
  • Piper proaspat macinat
  • Ulei pentru prajit, este recomandat sa folositi ulei de arahide sau de palmier, care sunt stabile la temperaturi ridicate si nu dau acei compusi acroleinici atat de toxici pentru organism. Cel mai important este sa puneti in vasul in care prajiti doar uleiul necesar acelei mancari, deoarece oricat de bun ar fi uleiul, nu este indicat sa il folositi la mai mult de o prajire, asa ca fi-ti economi cu uleiul! Atunci cand cumperi un ulei scump pentru prajit, cu siguranta vei fi zgarcit cu el atunci cand prajesti, asa ca gandeste-te bine inainte sa “profiti de oferta” si sa cumperi un ulei ieftin!


Mod de preparare

Se indeparteaza osul si pielea de pe pieptul de pui in cazul in care nu l-ai cumparat ca atare, se feliaza si se bate usor cu ciocanul de snitele. Se sareaza si se pipereaza, dupa care se dau snitelele prin faina, asfel incat sa absoarba toata umezeala carnii. Se bat bine albusurile si se pune tigaia cu ulei pe foc. Treci fiecare bucata de pui prin albusurile batute si apoi prin pesmet, iar atunci cand uleiul este incins, se pun in tigaie. Se coc la foc mediu pana sunt aurii, se intorc iar atunci cand sunt aurii pe ambele parti se scot pe o hartie absorbanta,asfel incat excesul de ulei sa fie absorbit de hartie.


Tips

Sunt varianta crocanta a snitelului dar asta inseamna ca se si usuca mai repede asa ca trebuiesc tinute in frigider in folie.

Orez usor de vara




Acest orez se situeaza unde va granita intre garnitura si salata. Este un fel de mancare usor, de vara, datorita cubuletelor de ardei gras crocante, aromei fine a piperului proaspat macinat si a gustului inconfundabil al patrunjelului verde. Orezul de vara insoteste cu aceasi eleganta atat un peste cat si o alta carne, dar se poate descurca la fel de bine si pe post de salata.

Dificultate-nu-ti trebuie indemanare
Timp-15-20 min
Cost-ieftin

Ingrediente
  • 200g orez, cu bobul lung, eu folosesc orez prefiert
  • 1 ardei gras verde sau rosu, dupa preferinte
  • Jumatate de legatura de patrunjel
  • Sare de mare grunjoasa
  • Piper proaspat macinat
  • 3 linguri bune de ulei de orez sau de masline
Mod de preparare

Orezul se fierbe in apa pentru aproximativ 10 min, dupa care se acopera cratita cu un capac, se da focul foarte tare pentru 20 de secunde dupa care se stinge si se lasa pentru 10 minute cu capacul pus, fara sa umblam la el, astfel incat orezul se umfla. Intre timp toci patratele ardeiul gras, nu prea mici, cam ca un patrat cu latura de 0,5cm si tai fin patrunjelul.

Indepartezi capacul de pe cratita si ar trebui ca sa nu ai apa, iar orezul sa fie umflat. Daca ti-a ramas apa, data viitoare pune mai putina si acum incerci sa o scurgi bine. Se adauga ardeiul gras, sare de mare grunjoasa, patrunjelul, piperul proaspat macinat si uleiul si se amesteca ingredientele.


Tips

Este o garnitura usoara si versatila potrivita sezonului cald deoarece este foarte buna si rece.

04 august 2010

Inghetata de pepene galben


Este o inghetata foarte parfumata, perfecta pentru o zi de vara. Melajul intre aroma puternica a inghetatei si dulceata surprinzatoare a cubuletelor de pepene confiat o fac un desert perfect pentru o zi sufocanta de vara.

Dificultate-usor

Timp-15min plus timpul de inghetare
Cost-ieftin in sezon


Ingrediente

  • 700g pepene galben parfumat, curatat de coaja si samburi
  • 350g frisca lichida
  • 100g pepene galben confiat, il gasiti in supermarket sau la plafar
  • 50ml votca sau rom, dar de buna calitate

Mod de preparare

Se taie cubulete mici feliile de pepene galben confiat si in cazul in care inghetata este destinata adultilor il stropiti cu 50ml din bautura favorita, rom sau votca si il lasati la rehidratare sau la alcoolizare, spuneti-i cum vreti. Pepenele galben se face piure cu ajutorul unui mixer. Se bate frisca si se amesteca bine de tot toate ingredientele. Se adauga un zahar vanilat si cubuletele de pepene galben din alcool si se amesteca bine de tot. Se pune intr-un recipient metalic acoperit de folie de aluminiu si se tine la frigider pana ingheata.

Tips

Recipientele de metal sunt bune conducatoare si inghetata va ingheta mai repede intr-un astfel de recipient decat intr-un recipient de plastic.



      

03 august 2010

Ricotta cu miere si felii de piersica

Iti poti incepe ziua cu o gustare simpla, sanatoasa si eleganta alaturi de cafeaua ta favorita. Iti propun sa incerci sa schimbi macar pentru o zi cerealele cu lapte, in caz ca obisnuiai sa le mananci, si sa incerci aceasta combinatie fina de branza de vaci, miere si fructe. Este un desert si o gustare in acelasi timp.

Dificultate-poti sa o faci si cu ochii inchisi

Timp-2-3min
Cost –mediu


Ingrediente

  • 2 felii de persoana din crackersii tai favoriti, dar nesarati
  • Jumatate de piersica, necatarina sau orice alt fruct preferat
  • O lingurita de miere fluida
  • 3 linguri pline de branza ricotta
Mod de preparare


Se taie piersica in felii, sau orice alt fruct pe care il preferi, se intinde ricotta pe cei 2 crackersi, se presara cu felii de piersica si se picura cu o lingurita de miere fluida.


Tips

Este perfecta la o cafea la inceput de zi



02 august 2010

Porc mediteranean cu rosii, rozmarin si piper verde in oala de lut



Este o mancare aromata care poate fi servita ca singurul fel de mancare la o masa deoarece este satioasa si are ceva festiv. Este aromata cu arome subtile de piper verde si rozmarin, este o combinatie de inspiratie mediteraneana si mai putin traditional romaneasca.


Este usor de facut deoarece treaba bucatarului se rezuma la a arunca de-a valma ingredientele intr-o oala, pe care eu o prefer sa fie de lut ars, sau o punga, varianta foarte moderna.


Arata foarte bine daca il aduci la masa pe “domnul” porc cu rozmarin chiar in oala de lut in care l-ai pus in cuptor, dar fii atent sa il pui pe un suport gros de lemn.

Dificultate-desi pare complicat iti garantez ca este simplu

Timp-5 min preparare efectiva, plus 60-90min la cuptor
Cost- medium


Ingrediente


  • 700g carne de porc, bucati mici, dupa preferinta poti alege orice fel de tip, dar daca tot este de porc alege o carne fara grasime
  • 1kg rosii,ca suntem in sezon
  • 2 linguri pline varf cu boabe de piper verde, uscat sau din saramura
  • 1 lingura cu sare de mare grunjoasa, eu o pun in causul palmei si astfel iti poti face propriile masuri, adaptate la gustutile si masurile tale
  • 2 linguri de frunze uscate de rozmarin, daca aveti rozmarin sub forma de praf, doar o lingurita
Pentru condimente la pret bun iti recomand o taraba cu condimente din Piata Matache, foarte bine aprovizionate si la preturi bune.


Mod de preparare

Se spala si taie carnea in bucatele mici, de 2cm, se taie rosiile in 4 si se indeparteaza partea verde; daca vrei le poti tine 3 min in apa clocotita pentru ca sa le indepartezi coaja, dar pentru ca ea contine fibre mie imi place in mancare. Se adauga piperul, sarea, rozmarinul. Ar fi perfect daca ai in casa o oala de lut, cu peretii grosi, luata de prin targuri cu produse traditionale de pe la noi sau de la bulgari, pentru ca orice mancare ai face in acest tip de oala devine mai gustoasa. Daca nu ai acest tip de oala poti folosi o punga speciala pentru cuptor.

Pui oala cu porcul cu piper verde si rozmarin la cuptor si iti vezi de diverse, deoarece in acest moment nu mai ai nimic de facut decat sa astepti sa se faca. Ideal ar fi sa-l tii macar 90 min la cuptor, dar daca ai invitati care dau semne de nerabdare o poti scoate si dupa 60min pentru ca este facut.


Piperul verde are un gust putin iute dar foarte aromat si merge perfect cu rosiile si cu rozmarinul.



Tips

Este bun cu orice garnitura sau doar cu o salata deoarece sosul de rosii se reduce si se concentreaza si va fi destul de gros.
Nu conteaza ce felul mancarii pe care o dai prietenilor sau invitatilor tai, daca este un singur fel sau 7, conteaza atmosfera, aranjamentul mesei si felul in care toate lucrurile de pe masa formeaza un intreg.





















01 august 2010

Salata de vinete-Eggplant salad



Ce prezentare sa-i fac acestei salate? Cu totii stim cand cineva coace vinete in bloc! Este laborioasa dar absolut obligatoriu de facut vara. Merge de obicei cu o salata de rosii dar este la fel de buna mancata pe fuga sau savurata pe indelete alaturi de un ardei gras crocant si rece. O putem face stil “nunta” si sa umplem rosiile cu ea, sau pur si simplu o intindem cu delicatete pe o felie de paine prajita si o ornam cu ceapa fina ,shife, sau niste rosii chery si de ce nu un fir de patrunjel, dar sa fie cret ca doar asa este trendy!

Dificultate—medie-pentru ca trebuie sa ai un pic de indemanare pentru a curata vinetele coapte

Timp-apoximativ 90min
Cost-in sezon este ieftina


Ingrediente

  • Vinete 2kg
  • 100 ml-150ml ulei de buna calitate, de orez sau de masline, dar nu extravirgin pentru ca are o aroma prea puternica, usor amaruie, pentru salata de vinete
  • Sare de mare grunjoasa
  • Ceapa fin tocata, aici este dupa gust: deloc sau o ceapa intreaga de marime medie, de obicei este suficienta doar jumatate
  • Daca iti place poti adauga 2 linguri de maioneza,dar in acest caz folosesti doar 100ml de ulei

Mod de prepare

Vinetele se coc pe o tabla pana sunt facute, adica atunci cand coaja este neagra si arsa pe toate partile. O vanata buna de copt este lunga, nu groasa. Aceasta parte a prepararii o poate face oricine, nu iti trebuie calificare inalta pentru a intoarce vinetele de pe o parte pe cealalata si este recomandabil de facut dimineata sau seara, din cauza caldurii si a fumului. Atunci cand sunt facute se pun intr-o tava, la racit, dar nu una peste cealalta. Atunci cand sunt racite, se taie de-a lungul cu un cutit si se aduna cu ajutorul unei linguri de inox pulpa, fara a include si partea carbonizata. Lingura pe care o folosesti este una de inox si iti recomand sa uiti povestile cu lingura de lemn de pe timpul bunicii, cand probabil se foloseau in general linguri de alpaca, sau ceva de genul asta, care se oxida foarte repede! Se aduna toata pulpa intr-o strecuratoare care se pune sub jetul de apa rece si apoi la scurs.
Atunci cand sunt scurse bine de apa, le pui intr-un castron pentru mixer, sau in robotul de bucatarie in care adaugi o lingurita de sare de mare grunjoasa si tot uleiul dupa care pui in functiune mixerul pana obtii o pasta. Gusti de sare si adaugi daca vrei maioneza si ceapa taiata foarte marunt. Nu pune ceapa in mixer pentru ca toata salata va avea gust si miros pregnant de ceapa.
Tips

Se tine la frigider intr-o casoleta inchisa deoarece imprumuta repede orice miros din frigider. Este perfecta pentru o gustare rapida sau ca aperitiv. Este compatibila cu painea prajita sau nu, cu crackers sau doar cu o felie de rosie sau o fasie de ardei gras.