24 decembrie 2013

Chec cu aroma de portocala si 3 glazuri de sarbatoare















Nu am considerat niciodata checul ca fiind o prajitura de sarbatoare, ci doar o prajitura de conjunctura. Cand ai chef de ceva dulce este rapida, simpla si din ingrediente care de obicei sunt nelipsite din camara. De data asta, prin aroma sa puternica de coaja de portocala si “imbracamintea” frumoasa, facuta din 3 glazuri, checul cu aroma de portocale este un dulce foarte potrivit pentru un mic dejun de Craciun.

 Chiar daca pare complicat, reteta de baza este aceeasi pe care o stii prea bine, singurele deosebiri fiind adaosul de coaja de portocala si cele 3 glazuri. Daca nu ai chef sa faci 3 glazuri-mai taie, da-le naibii!:) - poti face o singura glazura, din care cea mai potrivita mi s-ar parea cea de portocala, dar tu il faci, asa ca este alegerea TA!

Dificultate-medie
Timp-aprox 1 ora
Cost-ieftin

Ingrediente aluat


  • 6 oua
  • 150g unt la temperatura camerei
  • 250g faina
  • 250g zahar
  • 3 linguri de cacao cat mai neagra, eu folosesc van der Zaan
  • 1 praf de copt
  • Coaja de la 2 portocale mari, cojoase, alte 4 linguri zahar si 50-70ml de apa pentru a aromatiza checul cu portocala



Ingrediente glazuri

Vei avea 3 glazuri- de ness, ciocolata si portocale
  • 1 lingurita de ness
  • 50g ciocolata neagra si o lingura de cafea gata facuta
  • 1-2 linguri de suc de portocale
  • 150g zahar pudra



Mod de preparare

Incepi cu portocalele, pe care le speli bine de tot, eventual cu o periuta sub jetul de apa. Cureti coaja cu ajutorul unui curatitor de cartofi, astfel incat ramai doar cu partea portocalie a cojii de portocala. 



Le tai subtire, de-a latul cu un cutit, astfel incat ai numeroase aschii.
Pui intr-o craticioara pe foc 50-70ml de apa cu 4 linguri de zahar si il lasi sa ajunga in clocot, moment in care pui coaja de portocala taiata.



 Lasi sa fiarba la foc mic pana incepe sa miroasa a portocala iar coaja se inmoaie. Astfel, prin fierbere in apa cu zahar, se amplifica aroma cojii de portocala. Se fierb cam 10 min, dar daca ramai fara lichid, opresti, nu pui apa peste, ca il diluezi. Lasi la racit lichidul cu coaja de portocala, intr-un loc rece(camara, balcon, unde crezi tu ca se raceste mai repede)


Separi galbenusurile de albusuri. Peste galbenusuri adaugi 125 g zahar si bati pana fac spuma.






 Adaugi untul bucati si amesteci din nou cu mixerul pana se incorporeaza bine.



 Adaugi cacao amesecand cu o lingura (eu folosesc intotdeauna o spatula de silicon).



Bati albusurile spuma, adaugi zaharul, 125g, in ploaie, il incorporezi si apoi adaugi praful de copt.



 Continui sa mai bati 20 de secunde albusurile. Adaugi peste compozitia cu cacao albusurile si faina, alternativ, amestecand cu grija. 






Acum adaugi cojile de portocala fierte in sirop de zahar, racite si scurse. Pastrezi siropul ramas, pt ca il vei putea folosi la glazura de portocala sau il poti bea cu apa minerala.

Tapetezi 2 tavi de chec cu hartie de copt si pui compozitia-aluatul trebuie sa ocupe aproximativ 60-70% din inaltimea tavii, pentru ca va creste la copt.

Il dai la cuptor, la foc mediu, aproximativ 30 de min. Inainte de-al scoate, verifici daca este copt cu ajutorul unei scobitori(stii regula-scobitoarea, dupa ce intepi in profunzime checul, trebuie sa ramana curate, fara urme de aluat).


Cat timp checul cu aroma de portocala este la cuptor, faci cele 3 glazuri.

Glazura de ness

3 linguri de zahar pudra si o lingurita cu varf de ness se freaca cu 1-2 lingurite de apa, pana rezulta o crema deschisa la culoare.

Glazura de portocale

3 linguri de zahar pudra se amesteca bine cu 1 lingurita-2 din siropul de la fiert coaja de portocala, sau cu suc de portocala. Pui treptat lichidul peste zahar si amesteci, ca sa nu faci glazura prea subtire.

Glazura de ciocolata neagra

Cauti o craticioara care sa fie acoperita perfect de un castron, astfel incat sa poti topi ciocolata la aburi. Pui apa in craticiora, si dupa ce ajunge la fierbere dai focul la minimum; pui castronul ca pe un capac si in el pui ciocolata bucatele mici si 1lingura de cafea facuta, astfel incat sa lichefiezi mai usor ciocolata. Lasi castronul cu ciocolata lichefiata( sa stii ca nu este perfect lichida, ci mai mult ca o crema) peste craticioara cu apa fierbinte, cu focul stins, ca sa se pastreze cremoasa.




Cand scoti checurile din cuptor, le scoti hartia de copt si le imbraci repede in glazura. Eu am impartit checul pe lungime in 3, dar daca ai alte idei, fa exact cum iti spune intuitia ta!
Pui cate o glazura, cu o lingurita si o intinzi cu ajtorul unui cutit, imediat ce ai scos checul cu aroma de portocala din cuptor. Checul se va raci in ceva timp, iar glazurile se vor solidifica, imbracandu-l in haine de sarbatoare.




Tips

Lasa-l la racit, dar fereste-l de umezeala, pentru ca se vor strica glazurile.
Este perfect a doua zi dupa ce il faci, este aromat, catifelat si foarte aspectuos.


15 decembrie 2013

Unt de arahide






Sunt convinsa ca ati auzit de faimosul sandvis american  cu unt de arahide si jeleu! Si eu!
Prima data cand am gustat unt de arahide pot spune ca mi-a displacut, cu intensitate, complet ingrozitor! Era gretos: o combinatie de gras-dulce-sarat absolut oribila! Au mai trecut ceva ani si m-am convins ca pe langa faptul ca dulce-sarat ca si combinatie imi displace intr-un mod absolut, exista varietati de unt de arahide la care partea sarata din combinatie este foarte putin perceptibila, asa ca am mai incercat o data.

Pentru ca de ceva timp am un chef nebun de alune, m-am gandit sa imi iau un unt de alune, ca tot eram la cumparaturi! Din obisnuinta, am intors borcanul ca sa vad ingredientele si am avut o neplacuta surpriza: continea grasimi hidrogenate(margarina), sare, stbilizatori…..etc. l-am pus din nou pe raft si m-am gandit ca as putea de fapt sa iau niste arahide bune, nesarate si sa le transform in unt de arahide! Cat de greu poate fi? S-a dovedit ca de fapt este mult mai simplu decat am crezut initial.





Dificultate-simplu
Timp-10min
Cost-ieftin( aprox 6 lei ptr 170 g)

Ingrediente

  • Alune nesarate prajite-170g, eu am luat mogyi, dar daca aveti alte favorite luati-le pe acelea
  • 1 lingura de ulei/unt de cocos, daca nu ai, vei avea nevoie de o lingura de ulei fara gust specific( poti folosi un ulei de struguri sau chiar de floarea soarelui, dar bun)
  • 1 lingurita de miere- sau mai multe, dupa gust


Mod de preparare


Se pun alunele in bolul robotului de bucatarie si mixezi cam 3min.




Adaugi untul de cocos sau uleiul si mierea si mai mixezi inca 2-3min, pana incepe sa se lege. In cazul meu a fost nevoie s ail rastorn in bolul de mixer de mana si sa insist cu mixerul de mana pana s-a facut pasta.
Nu a iesit complet piuretat, erau si niste particule mai mari, dar per total era foarte gustos.





Tips

Se pastreaza la rece, in frigider, intr-un recipient acoperit. Este excelent pe paine prajita cu jeleu de capsune. In loc de jeleu gasesi o marmelada sau gem de capsune, nu dulceata ca este prea dulce.



Ai grija ca are o tona de kcalorii, dar este foarte bun pentru copii.





14 decembrie 2013

Budinca Yorkshire







Acum cateva zile ma uitam la unul din serialele mele favorite, Elementary, unde personajul principal facea Yorkshire Pudding. Am cautat reteta si pentru ca avea ingredientele cele mai simple-lapte, oua, faina- am si facut-o intr-o dimineata insorita de weekend.

Este foarte simplu de facut, dureaza putin coptul si este foarte amuzanta pentru ca se umfla si se maroneste foarte apetisant. Sincer, este o varianta la cuptor a clasicei omlete, dar daca vrei sa impresionezi niste musafiri ( nu stiu de ce, dar in cazul musafirilor se asteapta de la tine sa faci ceva exatraordinar) este perfecta.





Dificultate- foarte simplu
Cost- ieftin
Timp- 5 min pentru gatit si 20 de min de copt in cuptor



Ingrediente pentru 6 forme

  • 2 oua
  • 70 grame faina
  • 100 ml lapte
  • Sare, piper proaspat macinat
  • Putin ulei pentru uns formele




Mod de preparare


Reteta clasica spune sa folosesti un mixer pentru a amesteca ingredientele, iar apoi sa pui amestecul intr-o cana, astfel incat sa iti fie usor de umplut formele de muffin. Eu am ales sa amestec toate ingredientele intr-un blender, astfel incat sa fie si usor de pus amestecul in forme.

Inainte de a face amestecul, aprinde cuptorul la temperatura maxima. Picura putin ulei in formele de muffin ( ale mele sunt de silicon, cred ca puteam pune aluatul si fara ulei, dar daca ai altfel de forme, mai bine folosesti putin ulei). Introdu formele unse cu ulei in cuptor pentru a se incalzi, in timp ce tu faci aluatul.

Intr-un blender pui cele 2 oua, faina, laptele, sare, piper proaspat macinat. Pui capacul si amesteci aproximativ 30 de secunde.












Scoti formele din cuptor si le umpli cu mestecul din blender, cam 80% din forma.





Din acest aluat ies cam 6 forme de muffin, dar ale mele cred ca sunt mai micute decat cele din tava de muffin, asa ca poti umple mai putin din forma, ca sa iti ajunga pentr 6 forme.




Dai la cuptor, la 250 de grade Celsius, aprox 15-20 de min. se umfla si se maronesc intr-un fel destul de spectaculos.
Este foarte simplu, nu?




Tips

Sunt bune si fierbinti dar si reci. Ar merge perfect cu niste branza sarata alaturi, sau o crema de branza aromata la un mic dejun, sau pot fi aperitive calde alaturi de carnciori prajiti, ciuperci la cuptor. Cred ca ar merge foarte bine ca si aperitiv rece la picnic.













13 decembrie 2013

Painici mici de sambata dimineata











Nu stiu ce se intampla cu mine, dar cum vine frigul, am o pofta incredibila de paine facuta in casa. De fapt nu neaparat de paine, ci de miros! Imi place, mai ales sambata dimineata, sa imi beau cafeaua in timp ce toata casa se umple de miros de paine coapta!
Am ales sa fac paine in formele de muffin, pentru ca imi place sa am o painica mica, numai a mea, pe care sa o rup si sa o mananc asa, aburinda, cu untJ! Daca si tie iti place sa faci ceva special in weekend, nu ezita! Este simplu si de efect!


Dificultate-super simplu
Timp-10 min timp efectiv de lucru, 2-3 ore pentru crescut, 20-30 de min timp de coacere
Cost-extra ieftin-mai putin 5 lei pentru toate cele 12 painici

Ingrediente

  • jumatate de cub de drojdie de bere proaspata sau 1 pliculet de drodie uscata(cand esti in supermarket ia mai multe pliculete, pt ca sunt utile)
  • 250 ml apa plata-daca vrei poti pune lapte, iese mai gustoasa
  • 2 linguri zahar
  • 1 lingurita sare de mare grunjoasa( fii atenta sa ajustezi cantitatea-in minus- daca ai sare fina!)
  • 4 linguri de ulei
  • faina, aproximativ 500g
  • semintele preferate crude, bineinteles J-de floarea soarelui, de dovleac, susan alb si negru, seminte de in, mac sau ce gasesti prin camara…..



Mod de preparare


Incepi prin a alege un bol, foarte mare, in care sa poti amesteca ingredientele cat si lasa sa creasca aluatul.
 Pui drojdia si zaharul si amesteci cu o lingura pana se lichefieaza. Adaugi sarea, apa(sau laptele), uleiul si faina, amestecand tot timpul. La inceput poti amesteca cu o furculita, dar la un moment dat aluatul devine prea gros, asa ca vei amesteca cu mana.

Cand termini de inglobat faina, vei avea aluatul de painici. Acoperi cu un prosop de bucatarie si lasi la crescut aprox 1-1,30 de ore, pana isi va dubla volumul. Cel mai bun loc de crescut este pe calorifer, dar daca ai soba, cred ca stii déjà, ca deasupra ei este locul perfect!





Dupa ce a crescut, il imparti in formele de muffin, eu am avut 12 forme. Formele mele de muffin sunt de silicon( le recomand cu caldura-nu se lipesc, se spala repede si se depoziteaza simplu, pt ca intra una in alta; le-am luat de la lidl si erau aprox 12 lei setul), asa ca nu trebuiesc unse, pe care le-am umplut destul de mult cu aluat. Sfatul meu este sa le umpleti cam 80-90% cu aluat, pentru ca altfel cam iese din forma la coacere. Presari semintele pe care le doresti si lasi in forme, din nou, la crescut pe calorifer pana isi dubleaza volumul, adica aprox 30-40 de min.




Preincalzesti cuptorul, iar cand le pui, le lasi la 200 de grade cam 20-30 de min, pana incep sa se rumeneasca.




Nu este mare filosofie, poti face aluatul de seara, il lasi pe calorifer pana sambata dimineata, cand le pui in forme, le presari cu semintele preferate, le mai lasi la crescut pana te trezesti mai bine si apoi le pui la cuptor.

Tips

Sunt foarte bune calde cu unt, dar se pastreaza foarte bine inchise intr-o cutie metalica, sau o punga etansa(ungi ziplock-se gasesc la Ikea).





19 aprilie 2013

Mic dejun exotic - Paine prajita cu unt de cocos si miere





Suntem in plin post al Pastelui si stiu ca multe persoane, mai ales spre ultimele saptamani, respecta acest post.

Sa mananci un mic dejun bun, rapid, sanatos si variat este destul de greu de dificil. In general trebuie sa alegem intre 3 variante generice:
-mic dejun Nordic-gen oua, mezel, carnaciori prajiti, paine, cafea-specific zonelor cu climat mai rece
-mic dejun mediteraneean-o tartina dulce/ o felie de prajitura/ 2 fursecuri si cafea neagra, intalnit in zonele cu un climat mai cald
-sau micul dejun American-cereale cu lapte si cafea si ceva fructe

  De aceea va propun un mic dejun de post, dar  exotic si mediteraneean in acelasi timp-Paine prajita cu unt de cocos si miere.

 Dificultate-extrem de simplu
Timp-5min
Cost-mediu-spre scumput ( este 12 lei 900g de ulei de cocos, iar curierul 14 lei, asa ca deine rentabil cand cooptezi cativa prieteni si colegi si faci o singura comanda si uite link-ul de unde l-am luat eu, dar sunt convinsa ca mai sunt si alte locuri)




Ingrediente


  • 1 lingurita (per felie de paine) de unt de cocos

  • Miere naturala

  • Felii de paine prajita-de care vrei tu-de secara, simpla, pave, cu malai……Eu am socotit destul de simplu-o felie de persoana, dar….este sambata, deci iti poti face de cap






Ok, nu este mare filosofie, evident! Pui painea la prajit in prajitor, pui cafeaua in cafetiera, scoti untul de cocos din frigider( nu stiu ce sfat sa va dau-la caldura actuala devine devine destul de moale, daca il tii in frigider te cam chinui putin), il intinzi pe paine, adaugi miere-sau dulceata de capsune de exemplu-si le mananci alaturi de cafea.





Untul de cocos are o textura foarte fina si un gust ce iti aminteste putin de nuca de cocos. Este excelent de unul singur, dar ca si combinatie este extraordinar!


Tips

Cred ca ati realizat ca de fapt va propun sa luati in considerare untul de cocos( sau uleiul de cocos) ca si aliment de consumat zi de zi. Din punctul meu de vedere este un aliment care poate inlocui cu succes margarina in perioadele de post sau untul in tot timpul anului.



Untul de cocos- ii zic unt, pentru ca asta este aspectul sau la o temperatura sub 25-30 de grade, este de fapt un ulei, extras din nuca de cocos. Este adevarat ca face parte din categoria grasimilor saturate, dar este saturat in mod natural si nu artificial ca margarina.
Este un ulei cu lant mediu de atomi de carbon, ceea ce il face usor absorbabil si usor prelucrabil de catre organism. Este foarte bogat in acid lauric, care are 2 proprietati foarte interesante: contribuie la cresterea colesterolului bun (HDL) si are proprietati antimicrobiene.





Pe langa uzul in cosmetica( il puteti folosi asemenea unei creme de maini/corp, masca de par—il spalati cu sampon dupa1-3 ore) se pare ca contribuie la arderea grasimilor din depozitele adipoase ale organismului.



Am gasit o multime de lucruri bune despre uleiul de cocos, asa ca vi-l recomand, ca si grasime alternative de prajit sau de consumat sub forma tartinabila. Doza recomandata, este de aprox 3lingurite pe zi, asa ca, puteti avea un mic dejun regesc cu unt de cocos, paine prajita, cafea calda, miere sau ceva gemuri de prin camara!

14 aprilie 2013

Salata Crocanta



Imi amintesc ca in copilarie, nu puteam sa inteleg de ce, in filmele americane odata ajunsa la un restaurant, o doamna cerea intotdeauna o salata! Cat de buna putea fi o salata? In mintea mea salata insemna salata verde si atat, astfel incat nu puteam intelege de ce alegi ceva aproape fara gust cand poti manca orice mancare, ca doar te afli intr-un restaurant!

A trebuit sa treaca acea epoca, ca eu sa inteleg cate feluri de salate pot exista intr-un meniu!


Si, pentru ca intre timp am aflat ca exista tot felul de salate, am ales pentru azi salata iceberg, una din favoritele mele.  Imi place la nebunie ca este crocanta si ca rezista mult odata asamblata, dar mai ales imi place ca nu trebui sa o speli, foaie cu foaie ca pe salata
obisnuita.

Pentru azi, va propun o salata usoara, crocanta si gustoasa.






Dificultate-minima
Timp-5min
Cost-medium

Ingrediente

  • Salata iceberg-1/2 pentru 2 persoane
  • 25g parmesan
  • 1-2 linguri de ricotta-merge si urda, daca se intampla sa aveti
  • 1-2linguri otet balsamic
  • 1-2 linguri ulei bun-de masline, de nuci, sau orice ulei bun la gust si bun pentru sanatatea ta


Mod de preparare


Se taie salata iceberg, in forma de patratele. Nu se intampla nimic daca o tai ca pe varza, “fidea” dar, nu este asa fancy. Tai o felie mare din salata iceberg, iar apoi tai la distanta de 1-1,5cm, astfel incat iti va iesi patratele frumoase.

Cu ajutorul unui curatitor de cartofi, razi din parmesan cateva fasii bune. Daca nu ai o bucata intreaga de parmesan, poti pune cateva linguri din parmesan ras.

Intr-un vas mare, asamblezi totul: salata iceberg, fasiile de parmesan, ricotta, uleiul ales de tine si otetul balsamic. Pastrezi cateva fasii de parmesan, penru a decora salata atunci cand o aduci la masa.




Tips

Este o salata in care partea crocanta se imbina perfect cu cremozitatea ricottei si cu gustul specific al parmesanului. Este potrivita pentru o cina usoara si este foarte simplu de facut.

06 aprilie 2013

Amestec de tarate –inlocuitorul unei mese









Cat de ciudata este primavara asta? Acum sunt 20 de grade afara, iar maine este zapada pana la glezne! Cert este ca nu mi-am dat inca jos ghetele si pardesiul, iar intre timp, marturisesc, ma straduiesc sa dau si ceva kiloggrame ascunse dealtfel foarte efficient de pardesiu….

Probabil ca nu sunt singura persoana de pe lumea asta la care greutatea de iarna este superioara celei de vara, asa ca, primavara, pentru mine, este un proces de innoire si adaptare.

Am descoperit de ceva vreme un amestec de tarate- tarate de ovaz, de psyllium-un fel de patlagina indiana-, seminte de in si ceva seminte de chimen, de gust cu care pot inlocui o masa, fara ca aportul caloric sa fie important. Prin consumarea acestui amestec de tarate, aduc in dieta mea foarte multe fibre, solubile cat si insolubile, care ajuta la digestie, la scaderea colesterolului, sau pur si simplu la pierderea catorva klograme in plus.


Amestecul acesta, facut din tarate care contin atat fibre solubile cat si insolubile, amestecat cu iaurt-ai nevoie de un iaurt fluid de tip de baut, sana,ayran, lapte batut-dau o senzatie de satietate, astfel incat poti inlocui cu succes masa de seara sau un mic dejun cu respectivul amestec. Unde mai pui ca dupa ce mananci iaurtul este indicat sa bei un pahar mare de apa, astfel incat iti simti stomacul plin ca dupa o masa copioasa!

Taratele se gasesc la orice magazine de tip plafar, dare eu le-am gasit in Auchan, la preturi foarte bune: psyllium costa 8 lei, ovazul este 2,5 lei, inul l-am luat din piata de la Obor cu 10 lei kg, iar chimenul il gasesti la pliculet la sectiunea condimente in orice super market.

Amestecul de tarate, consumate o data pe zi-inlocuind astfel o masa- nu este o dieta minune, dar iti aduce un aport de fibre solubile si insolubile pe care nu prea ai de unde sa le iei.



Dificultate-extrem de simplu
Timp-10min
Cost-aprox 20 lei pentru 900g


Ingrediente

  • 150g tarate de psyllium
  • 400g tarate de ovaz
  • 350g seminte de in
  • 1-2-3 linguri de chimen-dupa gust



Mod de preparare

Cumperi taratele-dupa cum spuneam, eu le-am gasit in Auchan, pe langa cereale- cumperi semintele de in-din piata sau la pliculet de la SanoVita si costa cam 2-3 lei pliculetul de 125g, si daca tolerezi gustul, cumperi si semintele de chimen. Daca nu iti place chimenul, nu-I problema, pur si simplu nu il pui. Amestecul de tarate are un gust destul de neutru, asa ca il poti consuma ca atare. Cred ca ai putea sa pui niste fructe inghetate sau o lingurita de miere de albine si astfel ai un desert perfect sanatos si “neingrasator”.



Intr-un castron foarte mare-din acela de salata, sau intr-o tava cu margini inalte, desfaci pachetele cu tarate si le amesteci. 



Semintele de in trebuiesc macinate si asta o poti face cel mai bine cu ajutorul unei rasnite de cafea sau daca nu ai, le pui in blender si insisti pana se macina cat de cat.
La fel procedezi si cu chimenul.




Amesteci totul, iar apoi pui amestecul intr-un recipient etans din care iti pui cate 1-2 linguri intr-un iaurt fluid.


Tips

Am adaugat acest ameste de tarate in supa crema de ciuperci si merge la fix! In rest, este excelent de luat la pachet impreuna cu un iaurt.

Atentie!!!

Dupa ce mananci amestecul de tarate cu iaurt, supa crema sau ce vrei tu, TREBUIE sa bei un pahar mare de apa-minimum 300ml de apa, astfel, taratele se umfla bine in stomac si iti confera o senzatie perfecta de satietate.



05 martie 2013

Pate de ficat facut in casa









Ma gandeam de mult sa fac pate de ficat in casa, pentru ca nu mi se parea greu de facut: ficat, mixer, sare, piper, gata. Ma gandeam ca nu este mare lucru sa ai un produs final cu 75% ficat, ca si ingredient ( apropos, am constatat ca pateul din comert are 20% ficat in compozitie, cel pentru pisici 34-38%-asta asa, ca fapt informativ). Cred ca nici nu vreau sa stiu ce este in restul de 80% din produs, daca este sa ma gandesc mai bine!

Culoarea pateului de casa, nu este roz, asta va pot asigura! Oricat am schimbat reteta, nu am schimbat cu nimic culoarea, asa ca daca faci si tu, sa nu te astepti sa ai un produs foarte aspectuos, rozaliu, ca cel din cutie! Pentru poze a trebuit sa astept o raza de soare, ca sa fie o tartina cu pate de casa draguta, de publicat pe blogJ.

Recunosc ca am facut reteta asta de macar 4-5 ori, pana sa o scriu pe blog. De fiecare data a iesit putin altfel: o data am pus mai mult vin si produsul final a avut o aroma puternica de vin; alta data am pus mai multa slaninuta afumata si gustul acela de afumatura s-a transmis si el pate-ului de ficat. Am facut de atat de multe ori reteta, pentru ca de fiecare data mai schimbam cate ceva. Initial nu am pus morcovi si albitura, dar gustul final al pateului de ficat avea gust pregnant de ficat( lucru care se pastreaza si in reteta actuala) dar senzatia finala era de usor amarui, asa ca imi trebuia cava dulce care sa corecteze, asa ca am folosit morcovi intr-o primafaza, ca apo sa adaug si pastarnac pentru asta.


Gustul insa, este absolut minunat! Te asigur ca merita macar sa incerci sa faci pate de ficat in casa! Nici nu este greu de facut, iar costul este uluitor: ingredientele te costa aprox 10-15 lei( ficatul de porc-proaspat- in sellgros este aprox 6 lei/kg, dar la magazinul de cartier este de obicei 10 lei/kg ) si la final rezulta 1800g de pate de ficat. Nu te speria de cantiate-poti congela o parte intr-o casoleta de plastic si o scoti atunci cand ai chef sa mananci.


Dificultate-mediu
Timp-60 min
Cost-foarte ieftin



Ingrediente

  • 1200g ficat (eu am pus de porc, dar poti incerca si cu ficat de pui)
  • 1 ceapa mare
  • 120g pastarnac-adica o bucata
  • 250g morcovi-cam 2-3 morcovi
  • 100g de slaninuta afumata( de casa daca se poate), dar este optional acest ingredient
  • 200ml vin rosu sec
  • 2 foi de dafin
  • Un varf de lingurita de fulgi de arde iute
  • 3-4 linguri de ulei bun( eu am folosit ulei de cocos)
  • Sare si piper dupa gust
  • 125g unt 85% grasime


Mod de pregatire


Ai nevoie de o cratita inalta de min 15 cm si cu diametru de max 30cm, pentru ca toate ingredientele vor trebui sa fie acoperite de lichid;-eu am folosit o cratita tefal, dar ar merge perfect si un ceaun de fonta- altfel, ficatul se va usca si intari.

Cureti ceapa, morcovii, pastarnacul si le tai felii( grosolane). Speli ficatul si il tai si pe el bucati cu latura de 2,5-3 cm.




Pui totul in cratita, adaugi slaninuta taiata bucatele, dafinul si fulgii de ardei iute. Adaugi uleiul: cum spuneam, eu am folosit ulei de cocos, pe care l-am luat de aici( tot acolo pot citi mai multe despre calitatile uleiului de cocos)- cam 2 linguri

Dai cratita la foc potrivit, o acoperi cu un capac si lasi sa se inmoaie ceapa. Nu trebuie sa se caleasca, lucru care dealtfel nici nu se intampla, deoarece sub capac ficatul isi va lasa putin lichid.

Amesteci din cand in cand si lasi cam 10 min pana sa adaugi vinul. Vinul ar trebui sa iti acopere toate ingredientele. Daca nu se intampla acest lucru, mai adauga putin vin.

Fierbi 40-45 de minute totul, cu capac, la foc mic. Lasi sa se raceasca putin, sa fie doar caldut, dupa care, pui ficatul, putin lichid, legumele intr-un robot de bucatarie. Eu am trecut ficatul prin 2 mixere, pentru o textura mai fina. Robotul meu este mai mic, asa ca am pus de 2 ori.




Pui mixtura intr-un castron inalt, adaugi din lichidul ramas in cratita-eu il pun pe tot, dar daca ti-e teama ca este prea mult, mai bine adaugi treptat. Adaugi sarea, piperul proaspat macinat si 125g de unt. Bagi mixerul de mana pana se amesteca totul foarte bine si pateul tau de fica devine fin-nu va fi niciodata la fel de fin ca cel de la cutie, dar nu va fi nici grunjos.




Iese o crema moale pe care o poti corecta de sare si piper. Pui totul intr-o casoleta de plastic cu capac si dai la frigider. Consistenta pateului de ficat va fi una destul de ferma dupa perioada petrecuta la frigider.


Tips

Ce as putea sa spun: este mai sanatos decat varianta de pate din comert, este mult mai bun si chiar daca pare complicat, iese foarte bun.