De multe ori in utimul timp am fost intrebata “ce-ti veni cu blogul cu mancare”? .....si m-am intrebat chiar asa, ce-mi veni?
Nu sunt vre-o gospodina, nu sunt nevoita sa gatesc ca sa imi hranesc familia....gatesc pentru ca imi place. Gatesc pentru ca in bucatarie raman singura, dau drumul la muzica si ma deconectez de tot ceea ce a fost rau si urat in ziua respectiva.
Este mai mult o terapie decat o actiune cu un scop anume. Gatesc pentru a ma relaxa, gatesc pentru a ma juca, gatesc pentru ca vreau sa incerc o chestie pe care am gustat-o dar as fi vrut-o un pic altfel.
In bucatarie este foarte clar ca nu poti inventa ceva absolut nou, dar poti crea ceva din nimic iar asta, mi se pare ceva extraordinar! Te poti juca, oh Doamne cum te mai poti juca in bucatarie fara a atrage oprobiul public al celor din jurul tau! Daca ma duc in parc si ma dau in leagan, lucru absolut superb dealtfel, s-ar putea sa am parte de un rand de copii in pragul plansului pentru ca le-am ocupat locul si de privirile dezaprobatoare a mamelor in al doilea rand, pe cand daca incep sa ma joc in bucatarie.....eh, asta inseamna lauda familiei si a prietenilor si zambete din toata inima!
In bucatarie se vede cand sunt trista, bucuroasa sau indragostita! Acolo, imaginatia mea amesteca diversele ingrediente si de multe ori sunt ca un alchimist care transforma 2-3 lucruri care stau prin frigider in ceva fin si delicios! De multe ori m-am intrebat de ce mancarea este atat de particulara, de diferita de la persoana la persoana desi mai toti folosim aceleai ingrediente si aproximativ aceleasi retete si totusi...si totusi totul este atat de personal! De la simpla cafea facuta de persoane diferite intr-un birou si putem asocia in mod corect “creatorul cafelei” cu produsul sau.
Nu stiu de ce gatitul este privit ca o activitate plicticoasa sau grea. Poate fi dificil sa gatesti pentru o armata de oameni, iar bucataria traditional romaneasca este o bucatarie in care timpii de preparare sunt foarte mari, dar asta nu inseamna ca tu nu poti fi diferit, nu poti gasi “scurtaturi” delicioase si interesante! Nu este o corvoada! Sa iti hranesti familia este una din cele mai simple moduri de a le spune "te iubesc" si ale dovedi acest lucru in acelasi timp. Sa gatesti si sa reunesti in jurul mancarii pe cei dragi, sa poti rea o atmosfera calda....mi se pare un lucru pretios.
Ah, in Romania astazi nu este de bon ton sa gatesti: “daca vreau panna cotta ma duc draga la Trattoria, nu ma chinui eu sa o fac!” si ma gandeam cat de fitosi suntem! Important este “a parea” nu “a fi” in Romania. Este atat de frustrant. Ma gandeam de ce a face ceva cu mana ta este perceput ca si injositor dar daca e facut de mana altuia este fitza? Tin minte vremurile in care totul se facea in casa. Va amintiti ce mizerie de conserve se gaseau in comert? Poate asta sa fie explicatia? Poate doar acel mult, foarte mult timp in care La Alimentara unicele optiuni erau crevetii vietnamezi la cutie sau vinetele in bulion in borcane de 800g erau singurele lucruri pe care le puteai cumpara sa fie cauza aceste nevoi de a cumpara? Dar intreb: cat cumpar pentru mine, pentru bucuria mea si cat cumpar “ca pot” si “ca imi permit”?
Imi aduc aminte cum dupa revolutie, faceau furori sacosele pline de chestii dragute daca erau de plastic transparent si pline de chestii precum paine si alte lucruri neinteresante in sacosele mate, prin care nu se putea vedea.
Credeti ca aceasta criza in care ne zbatem, din ce in ce mai tare si realizam ca multe cai de iesire nu prea avem sa ne ajute, pe principiul sutului in fund, sa punem lucrurile si valorile intr-o ordine naturala si fireasca? Sper ca asa va fi, dar sincer sunt sceptica. Suntem atat de invatati sa “parem” incat s-ar putea sa fi uitat cum “sa fim”!
Si plecasem de la simpla bucatareala, nu? Sunt convinsa ca toti oamenii mananca, dar ma surprinde ca doar unii admit ca si gatesc. Eu denumesc asta “amanunt” definitoriu. Este o chestie de amanunt, de nesemnificativ, dar este atat de definitoriu pentru noi si pentru aceasta tara.
Citeam de curand intr-o Istorie a mentalitatii romanesti” a lui Cristian Tiberiu Popescu si spunea ca romanilor le este frica si groaza, datorita secolelor de context istoric obiectiv, de plecat, de calatorit, de indepartarea de locurile natale, dar vedem cu totii in ultimii 10 ani cum exodul romanilor s-a transformat din idee in necesitate. Sa fie de vina tara sau poporul? Sa ne fi schimbat noi atat de mult intr-un singur secol ca nu mai conteaza 2000 de ani de frici ancestrale?
Nu stiu. Stiu doar ca mie imi plac lucrurile simple, iar gatitul este unul dintre acestea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Anunta-ma de orice vrei, aici!
Let me know, here!