Mancarea in Imperiul Roman II

Daca este sa impartim in grupe alimentare, adica in carne, oua, lapte, cereale, in legume si verdeturi, fructe si mirodenii, asa cum o sa incerc sa si fac, vom vedea ca elementele folosite atunci le regasim si pe masa noastra. Evident ca lipsea porumbul, cartoful, vanata si rosia pentru ca ele, desi atat de specifice dietei mediteraneene astazi, ele au intrat dupa ce Columb a venit cu ele din America.




Romanii cresteau oi si vite, dar primele erau folosite primordial pentru lana iar ultimele mai ales in muncile campului, asadar valoarea lor era mai mare “in viu” decat sub forma de hrana.

Pentru consumul de carne se cresteau mai ales porcine, care ofereau carnea pentru masa zilnica, dar mai ales era conservata, cu sare si prin afumare sau uscare.

Sa nu uitam ca la fel se intampla cu porcul taiat de Craciun, care o parte se consuma ca atare, iar restul se prepara pentru o folosire indelungata, cum ar fi untura, carnatii, sunca, slanina, care rezista mult timp in camara unei case, pastrate in vase de teracota, sigilate cu ceara. Atunci, ca si acum, pe timpul iernii consumandu-se proviziile stranse in casele romanilor de-a lungul anului, radacinoase, carne de porc, sarata si afumata, untura, banzeturi si miere.

Conservarea se facea in sare, otet sau miere sau daca era cazul prin uscare.

Se utiliza o mare cantitatea de sare in acest proces de conservare, dar mai ales piper, in special “piperul lung” -habar nu am care poate fi acela, asa ca daca eu nu-s lamurita va las si pe voi fix la fel de nelamuriti!



In Pompei si Terzigno erau macelarii care vindeau prosciuto si carnati, pe langa carnea de porc.

Era foarte apreciata in bucatarie untura de porc, pe care o obtineau, ca si acum la tara, din topirea grasimii de porc o pastrau in oale de teracota. O foloseau ca adaos de gust dar si pentru conservarea mancarii.

Carnea provenea in mare masura si din vanatul pasarilor sau animalelor salbatice. Carnea de mistret, de caprioara si iepure era o carne foarte cautata. Mai consumau un animalut numit alunar, cam ca veverita, pe care il ingrasau harnindu-l cu ghinde si era privit ca o delicatesa.

Pentru clasele privilegiate ale populatiei, consumul de carne a unor animale exotice era o demostratie a statutului lor social, iar paunul spre exemplu, era o astfel de pasare. Se mancau chiftelute de paun, de fazan, de iepure, sau de ce nu, de strut pe care ii aduceau din Africa. Se mai consumau flamingo, erete, cormoran si tot felul de alte pasari exotice. Acum, Apicius vorbeste si de papagali de la care maximum de delicatesa era limba ( cat de mare si de buna ar fi putut fi limba de papagal....va inchipuiti ca era si multa fitza la mijloc).

Pe de alta parte, ganditi-va ca nu erau ziare, tv sau alte medii de informare a populatiei, asa ca oricat de celebru si atotputernic era de exemplu Cezar, fara insemnele oficiale, fara purpura si garda pretoriana (SPP-ul de atunci) putea fi un soldat oarecare. Statutul si apartenenta la o anume clasa sociala se facea doar prin existenta unor semne exterioare ale bogatiei sau ale gradului militar. Fara ele, Cezar trecea neobservat, pentru ca putina lume stia cum arata cu adevarat, chiar daca profilul sau aparea pe monedele din acea perioada.



Oualele, se consumau indiferent de provenienta lor si erau conservate in argila.

Laptele, era simplu, baut imediat sau conservat sub forma de diferite branzeturi. Sunt des pomenite retete de ricotta fresca, foarte populara in Pompei, dar si diverse amestecuri de ierburi aromate si branza sarata si dulce, asa cam ca o crema de branza, asa ca probabil aveau cam aceleasi branzeturi pe care le avem si noi astazi. Amestecurile de genul acesta se faceau intr-un fel de mojar mare de piatra, ai carui pereti interiori erau granulati, astfel incat era usurata munca de a macina, zdrobi si piureta plantele aromatice, branza sau alte componente ale sosurilor si mancarurilor. In mojar pune cimbru, menta, coriandru, telina,praz sau ceapa verde si branza proaspata si sarata. Zdrobeste-le impreuna si adauga putin otet piperat. Pune pasta pe o farfurie mica si stropeste-o cu ulei.( Columella, XII,59)



Sarea evident juca un rol foarte important in gospodarie pentru ca era principalul mijloc de conservare. Ca si semn al importantei sarii in gospodarie, putem mentiona ca o solnita de argint exista in majoritatea caselor, nu neaparat instarite ale populatiei. O parte a soldei era platita in sare ( salarium-si de aici probabil in zona Ardealului-salar, asa cum zice Boc) asa ca asta arata importanta deosebita a sarii in viata de zi cu zi a romanilor. Sarea era ingredientul principal in garum, in fabricarea branzei, in conservarea carnii, a pestelui (celebrul baccala—codul acela sarat si uscat cunoscut in Italia si in Portugalia), a legumelor, a maslinelor care se tineau in saramura, dar si a multor altora. Ganditi-va ca noi punem la murat de toate, de la castraveti, varza, ciuperci si chiar fructe, asa ca pe vremurile in care secretul unei vieti bune consta si in depozitarea si pastrarea alimentelor, mai ales in timpul iernii, sarea era la mare pret.

Sarea era de provenienta marina in special si se mentioneaza chiar folosirea apei de mare pentru fierberea carnurilor-Apicius, ca doar aveau de unde, dar era si sarea gema, sarea din zacaminte. Dacia era in mod deosebit bogata in zacaminte si de sare, nu numai de aur, dar ceea ce era important era ca acele zacaminte erau la suprafata, facand posibila exploatarea lor usoara.



In Pompei, unde totul a ramas inghetat in timp, prin anul 76 d.H, se pot gasi numeroase legume si verdeturi in bucatarii acoperite de lava. Legumele folosite in bucataria pompeiana sunt intalnite si astazi pe masa noastra: varza, salata, rucola, cicoare (recunosc ca n-am mancat niciodata cicoare), loboda ( deci ei au venit cu loboda), coriandru, asmatui, marar, morcovi, telina, usturoi, ceapa, seminte de mac, napi, praz, cimbru, oregano, andive, busuioc, sparanghel, menta, dovleac, castraveti, hrean si asta ca sa nu mentionez decat cele mai folosite.

Se poate vedea ca erau o multitudine de arome, dar nu foarte diferite de cele pe care le folosim astazi. Varza spre exemplu: taie varza in jumatate; taie in jumate foile de varza si apoi fa un manunchi pe care il toci. Toci si coriandru, ceapa, chimion, piper; coci cu vin dulce si putin ulei.( Apicio III, IX, I )





Maslinele se pastrau in saramura, ulei, otet sau se uscau, ele constituind o parte importanta a alimentatiei claselor mijlocii.

Maslinele si uleiul de masline era componente importante in medicina vremii si a cosmeticii, folosindu-se in pomezi atat uleiul cat si maslinele zdrobite si nu-i asa ca ele sunt o materie prima foarte cautata in aceste industrii si in acest moment?



Se vorbeste foarte mult, in literatura dedicata studiului obiceiurilor alimentare ale romanilor, despre mania lor de a modifica gustul alimentelor prin adaugarea de plante aromate, diferite mirodenii, de sosuri complicate, de garum (vorbim despre el mai tarziu), dar eu personal, fara o dovada concreta nu sunt foarte sigura de acest lucru. De ce? Pentru ca am intalnit foarte des, de fapt in toate materialele pe care le-am citit, un exemplu despre o planta, numita leustean (da, exact leusteanul fara de care borsul nu e bors) pe care o descriu ca fiind o planta “ cu miros puternic, usor fetid”, ceea ce, haideti sa fim seriosi, e puternic, dar nu acopera ca si aroma o carne si nu este de loc fetid. In occident nu se mai foloseste leusteanul, dar noi il folosim, cu succes as putea spune, asa ca putem judeca mai corect planta asta, aroma si felul in care gusturile lor de atunci se aseamana cu cele de astazi.

Daca ar fi sa combinam aceste legume si mirodenii, oricum le-am combina, gustul produsului final nu mi se pare ca ar diferi prea mult de cel de astazi. Sardine umplute: filetati sardinele. Tocati menta, chimion, boabe de piper, nuci, miere. Umpleti file-urile si coaceti sub capac. Condimentati cu ulei, vin dulce si garum.(Apicio IX,X,1)


Mi-a atras atentia folosirea frunzelor de lamaie ca si mirodenii pentru sosuri si chiar m-am gandit ca as putea incerca si eu asta, mai ales ca nu am nicio speranta ca lamaiul din ghiveci sa-mi faca vreodata lamaii.

Timpii de coacere erau destul de redusi, cauza fiind una economica si obiectiva: lipsa lemnelor, asa ca mancarurile care necesitau timp de coacere redusi erau foarte apreciate.



In Pompei si Herculaneum(si acest oras a fost acoperit de lava in acelasi timp cu Pompei, doar ca este mai putin celebru) putine bucatarii aveau cuptoare proprii, dar erau cateva cuptoare “industriale”, ale brutarilor, care coceau pe baza de comision si alte mancaruri decat painea. Cred ca acest lucru se intampla si la noi, pe la sat, ca nu cred ca toata lumea are cuptor din acela special de paine (ce mi-ar placea si mie unul ca asta!), unde se introduce painea cu lopata; in acelasi cuptor se prepara si fripturi delicioase, sarmale,se coc placinte si alte “copturi”, asa ca si ei faceau cam la fel.


Mancarea in Imperiul Roman I parte

Mancarea in Imperiul Roman I parte

In bazinul mediteranean baza mancarurilor o constituiau cerealele, care alcatuiau fundamentul alimentatiei (ca si in prezent, nu-i asa?). Dezvoltarea civilizatiei in bazinul mediteranean s-a datorat in special agriculturii, cresterii vitei-de-vie si a maslinilor.



Acest capitol este pentru mine atat de greu de scris! Vreau sa fac o paralela intre ce si cum mancam noi astazi si ce si cum se manca in Imperiul Roman pentru a constatata cu totii ca “toate’s vechi si noua toate” si ca pana la urma descoperim, invatam, transmitem, uitam, redescoperim si repetam ciclul acesta la infinit cu o nonsalanta inocenta.



Evident ca exista diverse epoci in bucataria Imperiului Roman, pentru ca una mancau in Imperiul Roman Timpuriu, si altele vor fi ingredientele in Imperiul Roman Tarziu datorita faptului ca romanii vor aduce din teritoriile cucerite ingrediente, tehnici si arome straine lor pe care le vor incorpora in mancarea lor zilnica. Pe masura ce Imperiul Roman se extindea, romanii construiau drumuri (chestia asta este clar ca nu am mostenit-o si noi!) facilitand negotul de-a lungul si latul imperiului. Astfel, ingrediente exotice isi fac loc in bucataria lor simpla (simplitate pe care o regasim in mare masura in bucataria italiana). Ei sunt “vinovati” si pentru aducerea in zonele nordice ale Europei a multor plante comestibile, ierburi si pomi fructiferi ca migdalul, ciresul, piersicul si gutuiul.

Cato, ca si altii, va deplange la un moment dat pierderea simplitatii “vechilor romani” care mancau frugal, in opozitie cu bucataria elaborata a timpului sau, ceea ce ne arata schimbarile survenite in viata de zi cu zi odata cu extinderea imperiului. Pe de alta parte Cicero spunea despre romani ca urau luxul privat dar iubeau munificenta publica.

In primii ani ai Republicii, adica prin sec V i.H. romanii aveau un stil mostenit de la etrusci, compus din cateva feluri de mancare, cateva legume, vegetale, focaccii de orz sau alac (eh, daca te intrebi ce naiba este alac-ul, asa cum m-am intrebat si eu, este triticum monoccocum, adica o specie de grau foarte rezistent, care creste in regiunile muntoase si are un singur bob, nu ca si graul pe care il stim noi cu un spic plin de boabe).



Platon le spunea “mari mancatori de ierburi” romanilor, pentru ca erau prea ocupati cu munca campului sau razboaiele pentru a avea o bucatarie elaborata.

Mancau gaini, rate, gaste, crescute pe langa casa sau diverse pasari vanate, dar baza alimentatiei in acest inceput al Republicii, 509i.H, era totusi “polta” ori “puls” adica faina din acel tip de grau de care vorbeam mai sus, macinat in casa, fiert in apa sarata, de consitenta mamaligii. Mai tarziu, vor prelua pastele fainoase de la greci, dar asta se va intampla cand graul cultivat va fi si el in stare sa aibe mai mult de un bob in varful firului. Sa nu uitam ca dupa ce se chinuiau cu aratul si semanatul, cand venea vremea recoltei, cel mai important lucru era sa poti stoca produsule un timp indelungat. Cel mai simplu era sa le transforme in faina, sa le amestece cu apa si iata....macaroane sau pastele! Cerealele se pastrau in vase mari de teracota, cu capac sigilat cu ceara, ceea ce insemna ca necesitau un mare spatiu pentru depozitare.



Leguminoasele ca mazarea, lintea, nautul erau considerate si ele cereale si transformate in faina sau consumate fierte in supe dense.

Daca avem impresia ca noi, oamenii moderni suntem primii oameni preocupati de o alimentatie echilibrata care sa confere corpului un maximum de beneficii, ei bine ne inselam cumplit: Columella, Cicero sau Pliniu descriu in operele lor plante care nu trebuiau sa lipseasca din hrana zilnica, datorita beneficiilor pentru organism, recomandand includerea lor in hrana zilnica, dar si sub forma de medicament ori rituri domestice. Cato, spre exemplu, recomanda includerea verzei in dieta zilnica considerand ca varza poate vindeca orice afectiune. Galenius, primul medic militar, grec de origine, face si el legatura intre o sanatate buna si dieta echilibrata. Tot el foloseste coaja de salcie in tratarea inflamatiilor sau extractul de seminte de mac pentru calmarea durerilor.

Exista nenumarate surse despre felul cum se alimentau, despre ce si cum mancau romanii, dar dintre ele, multe sunt literare, iar aici lucrurile se complica putin:o opera literara este un produs si mai ales un instrument al scriitorului, asa ca trebuie cantarita valoarea de document sau de metafora a textului.

Satyricon, unul din primele romane latine, atribuit lui Petroniu, ne parvine sub forma unui text fragmentat, din care, intamplator, unul din cele mai lungi si bine pastrate capitole este cel al cinei la Trimalchio. Satyricon este o carte pe care am citit-o in diverse etape ale vietii mele, dar prima data cand am citit-o cred ca aveam aproximativ 15-16 ani si imi aduc aminte ca mi-a schimbat perceptia despre oameni. Traiam pana atunci cu iluzia, data de filme si carti de istorie probabil, ca romanii din antichitate faceau filozofie, erau culti si toti se comportau exemplar ( eram o inocenta, nu dati cu pietre!) ca apoi sa vad cu uimire si amuzament ca nu noi am inventat satira, ca prostul gust infierat in acest roman era si atunci la fel de caraghios si penibil ca acum, ca dorinta de a parea o depasea pe cea de a fi...ce sa spun, cand nu aveti ce face, va recomand aceasta carte, macar pentru a fi surprinsi de actualitatea si umorul ei.

De multe ori este luat Satyricon ( cei mai multi de aici pornesc si il iau ca atare) ca un ghid in ceea ce priveste banchetul tipic, dat de un cetatean pentru clientii sai, dar sa nu uitam ca Petroniu scrie tot acest roman cu o fina ironie si s-ar putea ca acel banchet sa fie cam ca descrierea unei nunti de fitze din ziua de astazi. Banchetul descris in roman, cu multe detalii, era o cina menita sa impresioneze audienta, mai ales in ceea ce priveste platourile foarte complicate cu mancare, care inchipuiau diverse animale, sau scene mitice, adevarate care alegorice cu mancare. Asa cum nu exista personaj pozitiv in Satyricon asa si banchetul in sine poate fi un personaj care sa sublinieze fitzele sclavului eliberat Trimalchio ajuns mai bogat decat fostul stapan.

De multe ori, intr-o opera literara, obiceiurile alimentare erau folosite pentru a intregi un portret. Pentru a sublinia integritatea, personajul va fi cumpatat, cu un stil frugal de a manca, iar pentru a satiriza ostentatia bogatiei acumulate peste noapte si mai ales obsesia de a etala aceasta bogatie, ca in banchetul din Satyricon personajul va manca mult, complicat si va face un adevarat spectacol din asta. Este evident parvenitismul lui Trimalchio, dorinta lui de a imita si mai ales de arata ca este cu mult deasupra vechii aristocratii, si atunci banchetul lui nu este o insiruire de mancaruri pentru desfatarea personala sau a oaspetilor, ci este doar inca un efort de a-si pune in valoare bogatia, ceea ce il face si mai mojic decat in realitate. Ca sa fac o paralela cu zilele noastre este cam ca la nuntile manelistilor in care rochia este toata numai Swarovski dar este si acoperita cu salbe de aur din cap pana in picioare. Cam asta ar fi echivalentul ospatului lui Trimalchio, si asa cum o nunta de manelisti nu este tipica pentru o nunta romaneasca (desi, sa fiu sincera incep sa semene destul de mult), asa nici banchetul din Satyricon nu este definitoriu pentru obiceiurile alimentare ale romanilor sau pentru banchetele oficiale sau private.



Banchetul in imperiul roman era in primul rand o necesitate de socializare.

Nu dadeau banchete numai nobilii sau oamenii publici, ci chiar si oamenii simpli (hoi penes). Banchetul de atunci este versiunea unei mese de afaceri de astazi. Banchetul era locul in care se facea politica, se construiau sau distrugeau aliante, se premeditau legi, se vorbea despre filozofie sau despre nimicuri.



Banchetul era o intreaga arta: cinau cu clientii si prietenii de tot felul asa ca ca oranduirea locurilor in jurul mesei era conform pozitiei sociale a comesenilor si era riguros respectata asa cum se intampla la dineurile oficiale si astazi. Stateau lungiti pe pat in jurul caruia se asezau mesele cu mancare. In prima jumatate a cinei se mananca dar nu se bea, ca apoi in jumatatea a doua se bea si nu se mananca, acesta fiind banchetul propriu zis.

Mancau cu mana dreapta, cu ajutorul unui cutit sau a unei linguri. Poate de asta in unele restaurante, de prestigiu de altfel, sunt unii care mananca direct cu cutitul, pe care il mai si ling (serios, nu exagerez, am martori) nu sunt niste needucati ci sunt doar fani adevarati ai deprinderilor din Imperiul Roman. Furculita, pentru ca probabil mana era atat de performanta, a aparut foarte tarziu, abia prin evul mediu.

urmeaza Alimente, Retete si multe altele

Cartofi frantuzesti

Imi era dor de niste cartofi cu branza si crusta aurie de oua la cuptor. De cate ori aud denumiri de genul asta”cartofi frantuzesti” ma intreb daca si francezii au auzit de cartofii astia. De unde o fi venit denumirea? Cartofi “au gratin” adica “cartofi” si ceva in franceza au devenit “cartofi frantuzesti”? Asa o fi fost? Asa cum Damaroaia, asa cum spunea Neagu Djuvara se numea Domaine d’or inainte, adica Domeniile de aur si in timp s-a transformat in Damaroaia, nume care pe vremea cand eram copil avea sonoritati de daramatura si imi inchipuiam ca este un cartier parasit......

Este o mancare simpla si gustoasa, dar cel mai mult imi place ca dulceata naturala a cartofilor contrasteaza cu branza sarata. Recunosc ca partea de crusta este cea mai buna si daca as putea as decoperta cartofii si iar le-as face crusta noua si tot asa...



Dificultate-simplu
Timp-40min
Cost-mediu

Ingrediente

• 800g cartofi fierti in coaja
• 3-4 oua, depinde cat de mari sunt
• 2 linguri de smantana
• 200g telemea sarata, rasa
• 100g branza de burduf
• 100g cascaval, cas sau mozzarela
• 100g unt

Mod de preparare

Se fieb cartofii in coaja, dupa ce i-ai spalat bine de tot cu detergent de vase si burete. Se lasa sa se raceasca, se cojesc si se taie felii transversale. Brnza se amesteca toata intr-un castron, astfel incat sa ai in stratul de branza toate tipurile de branza.

Se unge cu unt vasul care va merge la cuptor, si se va pune in straturi cartofi, branza, cartofi, ultimul strat va fi de branza. Intre staturi pui cateva feliute de unt.

Oualele se bat impreuna cu smantana si se pun deasupra. Se da la cuptor pentru 30-40 de minute pana se aureste la suprafata.



Tips

Este foarte buna calda, aburinda asa cum am mancat-o eu si nu stiu daca si rece este ok, ca nu a mai apucat sa se si raceasca.

Pangasius pane aromat

Pangasiusul este un peste slab, fara un gust pronuntat, tocmai bun de facut pane-ca si codul de exemplu.

Acum si pangasiusul asta seamana asa de tare cu ala de se serveste la nunta, impreuna cu niste “legume umezite”( asta este expresia lui Cooly) incat simt nevoia sa ii fac ceva care sa il diferentieze, asa ca am adaugat la aluatul de pane un plus de aroma: o lingurita de seminte de chimen, piper, 3-4 ace de rozmarin uscat.

Dificultate-simplu
Timp-60min pentru marinare si 20 de min pentru pregatirea propriu-zisa
Cost-mediu


Ingrediente

• 500g Pangasius file
• 2-3 catei de usturoi
• 1 lingurita chimen
• ¼ lingurita piper proaspat macinat, eu am pus piper rosu
• 3-4 ace de rozmarin uscat, tocate marunt cu cutitul
• 2 oua
• 2 linguri de faina
• Sare de mare
• Ulei pentru prajit

Mod de preparare

Se spala pangasiusul, se transeaza in portii si se usuca cu ajutorul unui servet de bucatarie. Zdrobeste cateii de usturoi si freaca-i cu sare de mare si o lingurita de ulei, adauga 100ml apa si toarna aceast mujdei pese bucatile tale de pangasius si lasa-le sa stea macar o ora. Mujdeiul tau nu va acoperi complet bucatile asa ca le mai intorci astfel incat sa se imbaieze in acest mujdei pe toate partile.

Intr-un castron bati cele 2 oua, adaugi chimenul, sarea de mare, rozmarinul tocat si piper rosu proaspat macinat, adaugi faina pana se formeaza un aluat subtire ca o smantana.

Scoate pangasiusul din mujdei si sterge excesul cu un prosop de hartie. Da fiecare bucata prin aluatul cu mirodenii si prajeste-l in tigaia cu uleiul incins pe ambele parti.

Amestecul de mirodenii ii confera o savoare pe care pangasiusul nu o are.



Tips

Da-l la masa cu un piure de mazare, lamaie sau cartofi aromati.

Fasole batuta

Am facut fasole batuta si nu aveam de gand sa o pun pe blog pentru ca in mod sigur ati facut fasole batuta macar de cateva ori pana acum, dar m-am lasat convinsa de o prietena care a trecut pe la mine si a gasit-o delicioasa.

Fasolea batuta este fainoasa la gust daca nu are suficient ulei, ceapa prajita si o aroma suava de usturoi. Niciodata nu am inteles de ce partea cea mai buna, cea care da gust, adica ceapa calita se pune intr-un strat subtirel de decor, pe care iti vine sa il culegi cu dumicatul de paine prajita, lasand restul fasolei asa, urata si mai ales fara gust, cand el ar trebui sa fie unul din ingrediente. Ceapa calita si uleiul fac fasolea batuta cremoasa, usor dulceaga si absolut delicioasa, asa ca eu nu o folosesc pentru decor ci ingredient principal. Pentru decor poti adauga cateva seminte de in sau marar si ai rezolvat partea de decor.


Dificultate-simplu
Timp-depinde de fasole-15 sau 120min
Cost-mediu

Ingrediente

• 600g de fasole fiarta, care poate fi foarte bine din conserva, 2conserve de 400g, preferabil italiene, sau ce tip de conserva ai mai luat si stii ca fasolea este buna, sau stilul traditional, uscata, dar atunci ai nevoie de 300g fasole uscata care vor deveni 600g de fasole fiarta
• 6 cepe mari
• ¼ boia iute sau ardei iute uscat, daca iti place usor picanta
• 1 morcov fiert
• 2-3 catei de usturoi
• 200-300ml de ulei bun
• Sare de mare

Mod de preparare

Ai doua moduri in care poti face fasolea batuta. Folosind fasolea deja fiarta, din 2 conserve, aceasta fiind varianta care dureaza 15-20de min.

Folosind fasolea uscata dureaza mai mult, deoarece fasolea trebuie spalata bine si lasata sa se inmoaie in apa peste noapte. A doua zi o pui la fiert in apa suficienta, cu 1 morcov si o albitura, 2-3 fire de cimbru, 1 lngurita de seminte de marar. Astea ii dau o aroma subtila, asa ca e bine sa le pui, dar daca nu le ai nu este nicio tragedie, poti adauga un morcov si atat.

Intre timp cureti ceapa si o tai solzi. Pui uleiul, ardeiul iute uscat si ceapa la calit intr-o cratita incapatoare, tigaie sau wok, ideea este sa lasi ceapa pana devine aurie, moale si foarte dulce.

Atunci cand fasolea este fiarta foarte bine adica poti zdrobi intre degete bobul de fasole cu usurinta-asta dureaza cam 2-3 ore la fasolea uscata, depinde cat este de veche- iti scoti intr-un bol incapator fasolea fiarta, scursa de apa in care a fiert. Mai pastrezi un polonic din aceasta apa, ca sa o mai subtiezi, dar de obicei nu este nevoie.

Adaugi morcovul fiert, pentru ca ii da o culoare roz draguta si ceapa cu tot uleiul in care s-a calit. Adaugi cateii de usturoi si bagi mixerul in ea pana devine fina si cremoasa.

Pui sare, o mai diluezi daca este prea consistenta cu apa in care a fiert si gata! Este foarte gustoasa pentru ca tot gustul cepei calite se transfera fasolei.

Tips

Fasolea batuta poate deveni un antipasto gourmet: felii de paine prajita taiate in 2 cu fasole batuta, presarate de cubulete sau bastonase de castraveti murati devin o gustare interesanta. Din fasole alba , gata fiarta, la conserva este chiar foarte simplu de facut, deoarece se reduce timpul de preparare la 20de min, adica doar calirea cepei si transformarea fasolei in crema. Chiar, de ce o cheama “fasole batuta” ca eu am mixat-o, nu am batut-o?

Bruschette cu zacusca

Bruschettele cu zacusca ti se par a fi o struto-camila? Nu sunt. Este doar o alta modalitate de a aduce o zacusca buna in plin plan. Zilele trecute m-am enervat pe un comment pe care l-am primit pe facebook de la un roman care, in mod evident, lucra in Italia. Nu va plictisesc cu penibilul dialogului care in esenta se reducea la “ ramai tu la borsurile tale si lasa-i pe italieni sa faca paste!”. Sa nu ma intelegeti gresit, intre pastele mele si cele facute de un italian si eu le aleg pe cele facute de italieni, dar, daca tot cred ca am inteles cam cum se fac pastele de ce sa nu incerc sa le fac, in stilul italian, evident. Daca toata lumea ar fi gatit doar ce a invatat de acasa.....

Evident ca aici nu era vorba despre niste paste, ci tine mai mult de ce inseamna sa fii roman si mi-am amintit de ce lumea ne place atat de mult. Daca macar avem impresia ca suntem superiori cuiva, vom avea in primul rand grija sa spunem asta celor din jurul nostru, si nu numai ca noi suntem mai buni ca ei, ci ca ei nu vor putea niciodata sa realizeze ceea ce facem noi! Si mai avem un specific romanesc: fara sa ne documentam, macar asa de bun simt, cum se zice, avem opinii clare, spuse raspicat si concluzii demne de luat in seama.

Intr-o discutie despre principala trasatura a italienilor, o persoana demna de toata increderea a spus imaginatia, imaginatia ii deosebeste pe italieni de restul lumii

asa ca, haideti sa avem imaginatie, ca nu costa nimic si nici impozite nu au pus pe ea pentru moment, si sa cream feluri de mancare simple, delicioase si fara notiunea de granite!

Asa ca, daca tot te-ai obosit (ca e munca,nu gluma) sa faci zacusca, de ce sa le mananci la un ceai seara sau dimineata si sa nu uimesti niste musafiri cu niste antipasti de bruschette cu zacusca? Asa, de pofta pana ii dai gata cu felul principal, pentru ca rolul acestei gustari nu este sa sature ci sa iti dea un ragaz sa nu lesini de foame pana vine felul principal dar si sa incite la ceea ce va urma.



Dificultate-foarte simplu
Timp-15min
Cost-ieftin

Ingrediente

• Zacusca ta preferata, de ciuperci, de vinete, sau mai stiu eu cu ce
• Felii de paine, preferabil de aceea taraneasca, prajite si taiate cum ai tu chef

Mod de preparare

Tai feliile de paine in bucati potrivite, nu le tai prea subtiri, dar le faci de dimensiuni mai mici, pentru ca daca este prajita este si crocanta. Pui zacusca pe bruschettele tale crocante si le pui pe masa in fata prietenilor si intre timp ai ragaz sa pregatesti felul principal.

Tips

Sunt prea bune si simplu de facut!

Tort Amore

Habar nu am cum se numeste acest tort prin cartile de bucate. Mi-ar placea sa cred ca eu sunt inventatorul acestui tort pentru ca este facut dupa cel plasmuit de imaginatia si gustul meu, dar, nu ma amagesc! Parca vad ca o sa citesc vre-o reteta, celebra probabil, care va descrie exact tortul meu. Asa ca pana atunci revendic maternitatea si paternitatea acestui tort si il si botez! L-am botezat Tort Amore pentru ca are 2 ingrediente pe care le iubesc: cacao si lamaie. Stiu, cacao si lamaie, doua ingrediente preferate de mai multa lume, dar mie imi plac intr-o combinatie particulara: blat negru cu cacao, spongios ca un burete, usor amarui pentru ca este suprasaturat cu cacao neagra si o crema cremoasa cu gust pronuntat de lamaie, dulce si onctuoasa, usoara, aerata si atat, atat de aromata.

Pentru mine, tortul perfect are o proportie de 60% blat si 40% crema intr-o combinatie in care crema si blatul se pun in valoare unul pe celalat, cam ca intr-un mariaj,nu? Bat campii, dar stiti prea bine ca o prajitura buna te aduce in stadiul in care simti ca nu ai cuvintele potrivite pentru a o descrie.


Dificultate-medie
Timp-60min
Cost-mediu

Ingrediente

Blat

• 3oua intregi
• 3 albuse
• 150g zhar
• 1 praf de copt
• 100g cacao neagra, eu am folosit-o pe cea de la Zaan
• 200g faina de patiserie, 000

Crema

• 3 galbenuse de ou
• 200g zahar
• 1 pliculet de vanilie de Bourbon
• 200ml smantana dulce uht, din aceea rezistenta la fierbere, din mega
• Coaja rasa de la 2 lamai
• Sucul stors de la 2 lamai
• 50g amidon, eu am pus Gustin si este ok, 50g insemnand 2 linguri cu varf
• 150g unt, 82% grasime

Mod de preparare

1.BlatulSe amesteca oualele cu zaharul pana se obtine o spuma. Cam 3minute cu mixerul la o viteza normala. Adaugi praful de copt, faina si cacaoa. Amesteci pana se omogenizeaza. Obtii o pasta foarte groasa, mai groasa ca la chek. O pui intr-o tava sau o cratita pe hartie de copt.

 Se coace la foc mediu, cam 20-30 de minute.

Blatul iese spongios, cu gust pregnant de cacao, usor amar, ceea ce il face perfect pentru crema foarte aromata si dulce.

Se scoate din forma si se las sa se raceasca putin inainte de a-l taia in 2 si a-l inveli in crema.

2.Crema

In aceasta crema este foarte importanta coaja rasa de lamaie, pentru ca ea contine uleiurile esentiale ce dau aroma acestei creme. Asa ca trebuie sa speli bine lamaile si sa le dai pe razatoarea mica, doar partea galbena si sa pui coaja imediat in smantana.

Intr-o cratita, departe de foc, se pune smantana dulce si coaja de lamaie si se lasa sa se aromatizeze putin, cat bati tu galbenusele.

Intr-un castron bati galbenusurile cu zaharul(3 gabenusuri), cu un mixer, pana obtii o crema foarte densa iar galbenusurile se albesc. Asta inseamna cam 5min la viteza moderata. Adaugi pliculetul de vanilie de bourbon. Adaugi galbenusele batute astfel peste smantana cu coaja de lamaie si amesteci cu un tel pana omogenizezi.

Storci cele 2 lamaii intr-un castron, cam 100ml de suc, si adaugi peste 50g de amidon si il amesteci pana se dizolva amidonul. Adaugi si amidonul dizolvat in suc de lamaie peste smantana si ouale.

Pui aceasta cratita in care ai aproape toate ingredientele cremei de lamaie pe foc mic si incepi sa o amesteci cu un tel. Amesteci in continuu pe foc aceasta crema. Adaugi jumatate din cantitatea de unt si amesteci. Cat tii crema pe foc o amesteci continuu, asta este secretul dar si dificultatea cremei de lamaie. Incepe sa se ingroase la un moment dat, datorita amidonului asa ca amesteca si mai tare. Adauga restul de unt si incorporeaza-l bine in crema. Crema ta are consistenta usoara si este atat de aromata! Nu o tii mult pe foc, cam 10min, dar ti va parea o eternitate deoarece va trebui sa amesteci tot acest timp.

3.Asamblarea
Se taie blatul si se acopera cu crema de lamaie. Eu le-am pus pe ambele caldute, pentru ca am ales sa nu insiropez acest tort, ci sa il las sa “isi traga” el umezeala din crema. Dar il poti insiropa cu ce vrei tu, dar te rog eu mult nu adauga la sirop esenta de rom pentru ca il vei strica. Il decorezi dupa cum vrei si mai ales dupa cum poti. Intotdeauna cand citeam ”decorezi dupa imaginatie” ma gandeam ca imaginatia mea este cu mult peste posibilitatile mele de a crea ceva cat de cat decent. Matusi-mea avea o vorba despre prajituri bune dar cam intr-o rana sau cam daramate: le spunea “calcate de tren”. Erau prajituri pe care le mancam cu lingurita direct din tava, pentru ca nu se puteau da la masa in altceva, dar erau delicioase. Asa ca tortul meu arata decent, dar daca poti sa ii faci o fata frumoasa, chiar te rog, pentru ca tortul meu, Tortul Amore merita doar ce este mai frumos, chiar daca eu nu sunt in stare sa ii fac!

Tips

Eu recunosc ca nu mananc tortul sau prajitura la sfarsitul mesei, ca pe desert, ci imi place sa o mananc in loc de mic dejun, adica asa ca un mic desert, care sa mearga foarte bine cu cafeaua mea neagra, bauta incetisor, care ma face sa ma trezesc si sa imi fac planurile pentru intreaga zi.