Se afișează postările cu eticheta marmelada de prune. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta marmelada de prune. Afișați toate postările

17 octombrie 2010

Marmelada de pere, vanilie si o mandarina



Perele sunt asa de fine, dulci si zemoase asa ca am ales sa le imprietenesc cu o mandarina uitata in geanta si un pliculet de vanilie de Burbon. Ce a iesit....
Dificultate-usor
Timp-1h
Cost-ieftin



Ingrediente

  • 1kg pere coapte, fara coaja si samburi
  • 1 pliculet vanilie de burbon
  • O mandarina mare
  • Un paharel mic de rom cubanez, cam 50ml
  • 250g zahar


Mod de preparare

Se taie bucatele perele, se adauga mandarina taiata in bucatele, zaharul, vanilia de Burbon si se pune la fiert pe foc mic. Am adaugat 100ml apa , dupa ce a fiert, pun romul, absolut facultativ, mai fierb pana se evapora alcoolul si ramane gustul fin de rom. Atunci cand este gata, se pune in borcan, se intoarce borcanul cu fundul in sus pentru 10secunde,se inveleste cu o paturica pana a doua zi.

Tips

Este foarte fina si delicata aceasta marmelada.

20 septembrie 2010

Prune, nuci si cuisoare la borcan…..marmelada de prune

Inspirata de un blog tare interesant, bucatareli la borcan, http://bucatareli.blogspot.com/ m-am apucat sa fac si eu gem de prune. Dupa ce am mancat cateva prune m-am gandit la ce combinatie as putea face ca sa conserv cat mai bine gustul prunei si am realizat ca acel gust specific unui fruct proaspat este de fapt imposibil de reprodus....este ca si cand atunci cand esti fericit ti-ai putea pune la “borcan” fericirea......Marmelada este asemenea unei amintiri: nu are gustul original ci unul mai dens, mai concentrat, al amintirii reinterpretate de cel care esti acum, asa ca poti fi curajos cu prunele de acum, combina-le cu ce vrei, fa din asta o joaca si rezultatul va fi macar original daca nu demential de bun! Nu poti conserva gustul prunei zemoase asa ca joaca-te asfel incat sa iti iasa o marmelada fabuloasa ca o poveste de iarna!





Dificultate-usor
Timp-1h
Cost-ieftin

Ingrediente

  • 1,5 kg prune
  • 2 cani zahar
  • 100g nuca de anul acesta
  • 7-8 cuisoare, intregi
  • O lingurita de sare de lamaie sau sucul de la o lamaie


Mod de preparare

Spala si scoate samburi din prune. Pui zaharul si le lasi sa stea pana isi lasa ceva suc. Pui apa la fiert intr-o caticioara, atunci cand fierbe, pui nucile, le fierbi 2min, le scurgi si incepi sa scoti pielita de pe nuci.

Adaugi nucile si cuisoarele peste prune si le pui la fiert. Eu am adaugat o ceasca de apa, adica in jur de 150ml apa. Focul trebuie sa fie mic, asa ca rabdare, mai bine mai incet decat ars!

Nu trebuie sa stai langa ea, decat dupa ce vezi ca este fiarta si a inceput sa se ingroase. Lingura pentru marmelada este bine sa fie noua, ca sa nu aiba vre-o aroma de ceapa sau altceva!

Atunci cand este gata, o pui in borcane, le inchizi si le intorci in capac, ca acel plastic sa se dilate la caldura, dupa care le invelesti cu o paturica ca pe un copil inainte de culcare.

Tips

Nu sunt o mare consumatoare de marmelade dar in iarna recunosc ca ma mai apuca cate un chef de o marmelada groasa, parfumata si cu arome un pic exotice pe o felie de paine langa un ceai aburind. Am inteles ca iarna care va veni va fi foarte friguroasa asa ca umpleti camara cu ce va place!