Pagini

03 ianuarie 2011

Pilaf cu pui



Pilaful este un alt fel de mancare pe care l-am furat noi romanii turcilor, si, asa cum am facut si cu sarmaua, l-am adaptat la ce aveam prin gospodarie:un morcov, o ceapa, ceva pui sau porc, sau orice alta carne la indemana( de pilaf cu peste nu am auzit, dar sunt convinsa ca in delta se face si de asta). Tin minte ca atunci cand eram mica si citeam 1001 de nopti il mancam cu degetele, fara furculita si era mancarea mea favorita.

Daca turcii ar fi adaugat ceva cuisoare, stafide sau scortisoara, noi am pus piper, pastarnac si l-am lasat sa fiarba pana la dezintegrare in supa galbena de pui, gaina sau alte vietuitoare cu carne buna.

Mama, daca vrea sa faca orez, face pilaf, iar eu, daca vreau sa fac orez, iese mai degraba un risotto, dar asta e tot farmecul, pana la urma, o mancare gatita de cineva este unica si irepetabila! Pana la urma de aia se zice ca nimeni nu gateste ca mama, pentru ca pur si simplu, doua persoane nu pot gati la fel!

Pilaful este un fel de mancare de-a dreptul spectaculos daca este facut cu ceva carne de gaina crescuta prin vre-o curte la tara, dar merge si cel facut cu pui de supermarket, secretul este sa fierbi constiincios puiul pana cand carnea se desprinde de pe oase, si cu supa asta densa sa faci pilaful.




Dificultate-simplu
Timp-60min
Cost-mediu


Ingrediente

  • 200-250-300g de carne de pui fiarta - fierbi puiul intreg in apa, cu o foaie de dafin, ceva piper boabe si daca vrei cu ceva morcovi, albitura, ca pentru supa de pui, dar opresti pieptul pentru pilaf iar restul pentru supa de pui, ciorba, sau alte mancaruri care se pot face cu pui fiert

  • 200g orez, eu il prefer pe cel prefiert, dar acum....ce gasesti in camara este tocmai bun

  • 1 morcov mare, taiat cubulete

  • 1 ceapa medie

  • Cateva boabe de piper negru

  • Sare de mare






Mod de preparare


Tai ceapa marunt, tai morcovul cubulete si le calesti cu capacul pus intr-o lingura de ulei. Daca pui capacul vor fi jumatate calite, jumatate fierte, pentru ca isi lasa ceva apa, dar sa nu uiti sa amesteci cu lingura in el. Adaugi carnea taiata bucati cat sa incapa intr-o lingura si supa de pui, cateva boabe de piper, o foaie de dafin, orezul spalat si lasa sa fiarba la foc moderat pana cand orezul este facut.

Daca ai pui nefiert, faci exact la fel, doar ca adaugi apa. Daca faci cu puiul nefiert, nu va fi la fel de gustos, asa ca mai bine il lasi la fiert inainte.

Nu dureaza mai mult de 20 de minute pana este gata pilaful. Il sarezi si adaugi uleiul de masline sau de orez, amesteci si il dai la masa cu o salata de varza eventual, dar merge si asa simplu. Poti presara patrunjel verde, dar mie imi place asa, fara patrunjel.



Tips

Este un fel de mancare satios si care poate fi luat si la pachet pentru un pranz cald la serviciu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Anunta-ma de orice vrei, aici!

Let me know, here!