Cand eram mica, m-a invatat mamaie, ca de, sunt fata de oras, si aici asa ii zice la bunica-mamaie, un colind simplu ”la Mos Ajun” ca sa o colind pe ea si pe vecina, Tanti Aglaia... si gata, ca nu ma lasa pe toata strada, ca nu-i stiam nici pe copii si nici nu intelegeam prea tare de ce trebuia sa strig la oameni ca vine Mos Ajun, despre care stiam nu stiam prea multe, doar ca stiam sigur ca nu e Mos Gerila dar alte amanunte nu as fi putut da.
Si ma trimitea cu sacul cu care ma duceam la gradinita, de scria numele meu pe el, ca tot mamaie il cususe si pe ala, ca sa adun covrigi si nuci, ca bani, imi dadea doar mamaie, normal.
Craciunul era ceva destul de neclar pentru mine: era clar ca faceam bradul de Craciun.Eu aveam unul de plastic, argintiu, cu material de beteala, pe care il impodobeam cu niste globuri, mai putine cu anii, pentru ca le spargeam, dar le mai inlocuiam cu niste bomboane de pom, de nemancat, dar pe care le agatam in pom, dupa care le puneam bine si le mai agatam si anul urmator. Era asa, ca un experiment, pentru ca la un moment dat se pietrificau si, ani dupa momentul folosirii lor pentru prima data, erau intrebati ai mei unde au gasit “asa bomboane frumoase”. Asa ca, orice bomboane cu ambalaj dragut puteau suplini globul spart anul trecut si la un moment dat primisem niste turta dulce in sirag, pe care am dat-o cu aurolac, ramas de la mamaie dupa ce vopsise usitele de fonta de la sobe, ca nu mi-a placut sa o mananc si a tinut drept decoratie de pom ani buni.
Stiam sigur ca de Craciun mergeam la serbarile facute la servicul parintilor, de unde plecam cu ceva cadouri, singurele de altfel, cadouri surpriza pe care le primeam, pentru ca cele de la parinti si bunici le descopeream cu mult inainte de a le gasi sub pom—era si motivul principal pentru care Mos Gerila nu era ceva magic pentru mine, ca doar nu iti trebuia prea multa magie sa muti niste cadouri din debara sub pom!
Mos Gerila era rosu, nu stiu de ce, avea o barba enervanta de vata, pe care cate o data o mai gaseam prin pom, la colegi de ai mei, dar la un moment dat a disparut moda-ori de la combinatia lumanari de pom vata, ori din lipsa acuta a acesteia la un moment dat. Si mai avea Mos Craciun o voce groasa si tara un sac, rosu, desigur, care parea foarte greu, dar din care la serbare ne dadea cate un cadou anemic.
Nu l-am inteles pe acest Mos Gerila, nu i-am scris si nu l-am asteptat, pentru ca mamaie oricum facea cozonac si eu eram mai preocupata sa fur ceva dintr-un colt de cozonac pus la racit. Asa ca, aveam cu totul alte preocupari, decat sa aflu de unde vine si unde pleaca Mos Gerila.
Bine, ca nici Mos Craciun asta de acum, din reclama de la Coca-Cola, nu ma intereseaza foarte tare: este gras, are un ras ciudat, o sanie decapotabila in mijlocul iernii, fara surse aparente de caldura, si se pare ca are ca si angajati poporul chinez-oameni micuti care muncesc aproape moca.
Deci nu-l inteleg nici pe asta.
Si de Craciun mancam portocale si lamaie cu zahar, unora le placea si grepfruit-ul dar mie nu, pentru ca era si acru si amarui.
Si imi placea sa stau in sufragerie, la pom, sa vad cum clipesc beculetele, mancand cate o banana, data jos de pe dulap si desfacuta din foaia de ziar in care o invelise mama, ca sa se faca galbena din verdele profund in care o cumparase. Si becurile mele erau colorate, cu niste microabajururi ca si fulgii de nea, ca erau de alea la care daca se ardea un bec, nu mai mergea juma’ de instalatie.
Aveam in pom niste lumanarele asa de dragute, care se agatau cu niste clame de crengi, dar pe care, evident, nu le-am aprins niciodata, ca doar era pericol de incediu!
Ma bucur ca tata a avut decenta de a nu se imbraca in Mos Gerila si sa nu ma chinui sa ma puna sa spun poezii in schimbul cadourilor.
Ce obsesii avea si Mosul! Sa spui poezii, asa, pur si simplu, ca un disc pus la pick-up si cu cat era mai lunga, a naibii poezie, era mai apreciata, dar mie mi se parea stupid, asa ca le alegeam pe alea de 2-4 versuri, o faceam pe mama de ras,dar macar se termina repede, ca era jenant sa spui aceleasi 7 poezii din repertoriul copiilor, iar parinti si copii suspinau la fiecare poezie, auzita a 10-a oara in acea zi, ca si cand ar fi fost ceva deosebit!
Acum, desi tot nu inteleg care este rolul Mosului Craciun, colind supermarketul in cautare de diverse :de la detergent de vase la ingrediente pentru cozonac si in colindatul acesta modern, tipa la mine de peste tot si Santa Claus si Little drumer boy si mai ales Jingle bells, adica acelasi cd cu Colinde de Craciun in orice supermarket—o fi o conspiratie sau era la promotie cd-ul si l-au luat toti--iar pe masura ce ne apropiem de Craciun o vireaza spre Hrusca, care te colinda in timp ce te chinui sa razbati printre rafturi, oameni si copii. Nu inteleg de ce in marketing nu se poate fara colinde si Mos Craciun, ca doar nu ele inseama sarbatoarea!
Colindele sunt ceva delicat si personal, pentru ca ele au ecou numai daca sunt “consumate” intr-o atmosfera intima, in care putem sa fim noi insine, sa ne proptim”scutul” la usa si sa ne deschidem catre candoarea colindelor si iubirea celor dragi.
Concluzia: colindati, dar faceti-o din suflet, nu din gura! Uitati de mosi, de serbari si de cadouri si faceti cozonac si rupeti-l cald si imbatativa de mirosul lui divin!
